loading…

Boxerul american Andre Ward și-a păstrat titlurile de campion mondial la categoria semigrea, versiunile WBA, IBF și WBO, învingându-l prin KO tehnic în repriza a 8-a pe rusul Serghei Kovalev, în cadrul unei gale care a avut loc sâmbătă seara la Las Vegas (Nevada).

Ward a semnat cu această ocazie a 32-a sa victorie în tot atâtea meciuri și a 16-a înainte de limită, în timp ce Kovalev a suferit al doilea eșec, în fața aceluiași adversar, în 33 de meciuri disputate pe parcursul carierei.

Cei doi pugiliști s-au mai înfruntat în luna noiembrie 2016, când Ward a fost declarat învingător la puncte, spre surpriza generală, precizează AFP.

De această dată, meciul revanșă nu a mai dat naștere niciunei polemici, chiar dacă rusul a dominat categoric primele patru reprize. Ward preluat apoi inițiativa, punându-și în dificultate adversarul, iar în repriza a 8-a l-a obligat pe arbitru să oprească meciul și să-l declare învingător.

sursa: Agerpres.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/06/box-campionul-mondial-andre-ward-l-a-invins-prin-ko-tehnic-pe-serghei-kovalev-39338.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/06/box-campionul-mondial-andre-ward-l-a-invins-prin-ko-tehnic-pe-serghei-kovalev-39338-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv