Caz de antrax în judeţul Botoşani

În satul Flondora, din comuna Manoleasa, judeţul Botoşani, şi-a făcut apariţia antraxul, la un bărbat de 46 de ani. Laura Acatrinei, directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP), informează că Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie “Cantacuzino” confirmă diagnosticul, în urma analizelor de laborator.

Diagnosticul este unul cert, Institutul Cantacuzino ‒  laboratorul național de referință în astfel de cazuri ‒ reconfirmând, în urma probelor trimise, prezenţa bacilului anthracis. Infectarea s-a produs prin alimentaţie, ca urmarea a contactului membrilor familiei bărbatului cu carnea unui animal sacrificat, autorităţile sanitar-veterinare ţinând sub observaţei şi monitorizând atât această familie, cât şi alte persoane cu potenţial infecţios.

Veştile favorabile sunt că pacientul răspunde bine la tratamentul medicamentos şi că adolesecenta de 16 ani, din familia bărbatului, spitalizată în cursul zilei de luni, 12 iunie a.c., nu este infectată, prezenţa bacilului anthracis fiind infirmată în cazul ei.

După cum se ştie, Antraxul este o boală potenţial fatală, dată de bacteria Bacillus anthracis. Această bacterie produce sporii care răspândesc infecţia. Sporii sunt bacterii în repaus. La fel ca seminţele plantelor, sporii nu se activează până nu germinează. Antraxul este rar la oameni, în afara situaţiei în care este răspândit în mod intenţionat. Antraxul apare la vite, cai, oi şi capre.

În satul Flondora, din comuna Manoleasa, judeţul Botoşani, prezenţa antraxului a fost confirmată la o bovină sacrificată, conform agerpres.ro.

rootstireaActualitate/EsentialSanatate
Caz de antrax în judeţul BotoşaniÎn satul Flondora, din comuna Manoleasa, judeţul Botoşani, şi-a făcut apariţia antraxul, la un bărbat de 46 de ani. Laura Acatrinei, directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP), informează că Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie 'Cantacuzino'' confirmă diagnosticul,...

Preluat de la EVZ