Pe pagina sa de Facebook, Simona Ionescu a scris la scurt timp de la apariția înregistrărilor la tv, înregistrări despre care jurnaista crede că au fost făcute  fie de subalternii procurori, fie de vreun ofiter SRI, din parteneriatul Binomului.

„Jurnalistul George Ripa zice ca discursul colocvial al doamnei Kovesi tinut in fata procurorilor este unul normal, le cere sa munceasca, să aibă performanță. Jurnaliștii-prieteni s-au aliniat și ei. Ar fi de acceptat varianta, daca n-ar fi fost cateva expresii acolo, în cearta doamnei Kovesi, care demonstreaza ceva mai mult, niste presiuni si ceva instigare la jonglarea cu legi. Exemple:

– să-i înhățăm. Mă îngrijorează, de două luni, unii din ei liberi, nu iese niciun rechizitoriu.

– ştiţi ce-mi doresc: să „decapaţi” instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnu’ premier care a semnat contractele alea.

– să nu ne încurcăm în legi

– sunt dosare vechi de 6-7 ani

Pai, acum 6-7 ani sau acum 4-5 ani sau acum 2-3 ani unde era doamna Kovesi? Cum de i-a lasat pe procurorii puturosi sa tina atat dosarele in lucru?!

Iar fragmentele cu referire la decizia Curtii Constitutionale e sigur un indemn de respectare a Constituitei, un fel de a le spune procurorilor sa-si faca treaba!!! Desigur, e hilar!

Eu zic sa vedem ce va concluziona ancheta ministrului Justitiei, ce reactie va avea CSM…”, este de părere SImona Ionescu.

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Pe pagina sa de Facebook, Simona Ionescu a scris la scurt timp de la apariția înregistrărilor la tv, înregistrări despre care jurnaista crede că au fost făcute  fie de subalternii procurori, fie de vreun ofiter SRI, din parteneriatul Binomului.„Jurnalistul George Ripa zice ca discursul colocvial al doamnei Kovesi tinut...

Preluat de la EVZ