Ce se întâmplă cu soarele. Cercetarea publicată joi în revista „Science”, citată de AFP și preluată de Agerpres, descrie existenţa unei puternice retroacţiuni ce are loc între câmpul magnetic al soarelui şi fluxul de fluid conductor, care implică o mişcare de rotaţie internă. Variaţiile acestei rotaţii determină perioada ciclului magnetic pe care soarele nostru îl are, au concluzionat cercetătorii care au utilizat o simulare pe calculator în 3D a interiorului unei stele similare soarelui. 

În cazul unor stele, cum este Soarele, câmpul magnetic oscilează pe o perioadă medie de zece ani. Alte stele au cicluri magnetice care variază între unul şi zeci de ani. Pentru soare, variaţia este între opt şi paisprezece ani. 

Pe baza programelor utilizate, cercetătorii deţin informaţii cu privire la durata ciclurilor magnetice ale stelelor de tip solar și pot cunoaşte cu o bună precizie luminozitatea acestora, rotaţia şi ciclul lor magnetic. 

„Am făcut lumină în ceea ce priveşte mecanismul fundamental care determină durata ciclurilor, care ne va ajuta să facem prognoze pe termen lung cu privire la acest ciclu”, a explicat Antoine Strugarek, de la Universitatea din Montreal, autorul principal al lucrării. 

Soarele și influența asupra comunicațiilor

Noua capacitate interesează în mod special producătorii şi operatorii din domeniul comunicaţiilor prin satelit care vor fi capabili să anticipeze mai bine viitoare exploziile solare, a explicat cercetătorul. 

„Prin urmare, vom putea şti dacă următorul ciclu magnetic al soarelui din următorii zece sau douăzeci de ani va fi intens, de lungă sau de scurtă durată, ceea ce ne va permite să înţelegem, printre alte lucruri, ce tip de sateliţi poate fi lansat pe orbită şi care vor fi cele mai favorabile ferestre pentru lansare”, a adăugat astrofizicianul. 

Lucrarea a demonstrat că „ciclul de unsprezece ani este ciclul principal al tuturor stelelor de tip solar”, a declarat Allan Sacha Brun, şeful Laboratorului de dinamica stelelor, a (exo)planetelor şi a mediului lor din cadrul Institutului francez de cercetare a legilor fundamentale ale universului. 

Simulările magnetismului stelelor de tip solar va permite în special o mai bună utilizare a datelor ştiinţifice colectate în timpul misiunilor viitoare ale “Solar Orbiter” al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) având ca scop observarea soarelui, care urmează să fie lansat în 2018, şi apoi ale lui PLATO (Planetary Transits and Oscillations of Stars) care ar trebui să începând din 2024 pentru a urmări exoplanetele, mai arată sursa citată.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Ce se întâmplă cu soarele. Cercetarea publicată joi în revista „Science”, citată de AFP și preluată de Agerpres, descrie existenţa unei puternice retroacţiuni ce are loc între câmpul magnetic al soarelui şi fluxul de fluid conductor, care implică o mişcare de rotaţie internă. Variaţiile acestei rotaţii determină perioada ciclului magnetic pe...

Preluat de la EVZ