loading…

Astăzi este ultima zi de înscrieri pentru sesiunea din august-septembrie a examenului de bacalaureat, care va începe pe 21 august, cu proba scrisă la Limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale (MEN).

Înscrierea candidaților pentru examenul de bacalaureat se face prin fișă-tip informatizată, la secretariatele liceelor pe care aceștia le-au absolvit.

În cazul elevilor care vor promova examenele de corigențe în această vară, va mai fi organizată o sesiune de înscriere, în data de 27 iulie, notează Mediafax.

Pentru candidații din seria curentă, profesorii diriginți trebuie să realizeze niște tabele de înscriere la prima sesiune de Bacalaureat, în conformitate cu evidențele din licee. Tabelele cuprind opțiunile pentru probele de examen și semnătura elevilor. Odată cu tabelele, profesorii diriginți depun și fișa-tip informatizată, tipărită și semnată de fiecare candidat, în care acesta își asumă opțiunile pentru disciplinele de studiu prevăzute pentru probele la alegere.

Candidații din anii precedenți se pot înscrie la secretariatul unității de învățământ pe care au absolvit-o, pe baza actelor solicitate de către secretariate (certificat de naștere și, după caz, de căsătorie, un act de identitate, foaia matricolă, adeverință cu notele la probele pentru care solicită recunoașterea notelor).

Elevii români care au studiat în străinătate se pot înscrie la examenul de bacalaureat numai după echivalarea studiilor și promovarea examenelor de diferență.

Sesiunea din toamnă a examenul de bacalaureat va debuta în 21 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română. A doua zi va avea loc proba scrisă la Limba și literatura română. În 23 august va fi organizată proba scrisă obligatorie a profilului, iar în 24 august elevii vor susține proba la alegere a profilului și specializării.

Conform calendarului, pe 25 și pe 28 august are loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar pe 28 august va fi evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B. În 29-30 august, este programată evaluarea competențelor digitale – proba D, iar în 30-31 august, vor fi evaluate competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în 1 septembrie, până la ora 16,00, iar elevii nemulțumiți de note pot depune contestații, între orele 16:00 -20:00.

Între 2 și 5 septembrie vor fi rezolvate contestațiile, iar în 6 septembrie vor fi afișate rezultatele finale.

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/inscrierile-pentru-sesiunea-din-toamna-a-examenului-de-bacalaureat-se-incheie-astazi-40037.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/inscrierile-pentru-sesiunea-din-toamna-a-examenului-de-bacalaureat-se-incheie-astazi-40037-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv