Grupul Ecologic de Colaborare Nera, organizaţie nonguvernamentală, apolitică şi nonprofit a realizat în perioada 14 – 15 iulie,  în cooperare cu Liceul Mathias Hammer din Anina, o monitorizare a activităţilor antropice care agresează patrimoniul Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa precum şi a stării infrastructurii de vizitare a parcului. Activitatea a vizat traseul cuprins între Podul Beiului şi Lacul Dracului, cu intrare şi pe minitraseul de pe Valea Rea.

”Pe Cheile Nerei, zonă pe care RNP Romsilva o administrează aproape  în totalitate, peisajul mirific împreună cu legendele care însoţesc atracţiile turistice întâlnite la tot pasul sunt, din păcate, în contrast cu posibilităţile de vizitare ale parcului pe care structurile din teritoriu ale RNP Romsilva le asigură aici în acest moment    ”, transmit reprezentanții GEC Nera.

Concret, ecologiștii au găsit plin de copaci prăbuşiţi peste traseul de bază, care barează calea copiilor şi persoanelor în vârstă, un segment de vizitatori vulnerabil la asemenea obstacole.

Puntea suspendată de la Vogiun, care ar putea deveni brand-ul turistic al Cheilor Nerei, este aproape fără podină, deci inacesibilă vizitatorilor. Mai mult, întreaga zonă e plină de sticle de plastic, cărate aici de apele de viitură ale Nerei.

”Pe durata a 16 ore, dus – întors,  de mers pe jos ( practic 2 zile de vizită a traseului ) nu exista o acoperire cu semnal de reţea GSM iar riscul unei accidentări prin prăbuşire sau a unei muşcături de viperă există şi pentru iniţiaţi”, mai atrag atenția cei de la GEC Nera.

rootstireaActualitate/EsentialInformatii utile
Grupul Ecologic de Colaborare Nera, organizaţie nonguvernamentală, apolitică şi nonprofit a realizat în perioada 14 – 15 iulie,  în cooperare cu Liceul Mathias Hammer din Anina, o monitorizare a activităţilor antropice care agresează patrimoniul Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa precum şi a stării infrastructurii de vizitare a parcului....

Preluat de la EVZ