loading…

Aproximativ 300 de pasageri ai trenului Timișoara Nord – București Nord au rămas, marți, pe un câmp din județul Olt, timp de mai bine de o oră, după o defecțiune a locomotivei. CFR Călători a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la incident.

Incidentul a avut loc marți, în zona comunei Radomirești, din județul Olt, în momentul în care trenul a încercat să frâneze, scrie romaniatv.net.

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, a declarat că cei aproximativ 300 de pasageri din tren “au fost în siguranță și și-au continuat călătoria cu același tren“, după mai bine de o oră de staționare, în câmp.

Reprezentantul CFR Călători a adăugat că se cercetează cauzele care au dus la producerea incidentului.

Vagoanele nu au rămas pe câmp. A fost un incident în circulația trenului 1696 Timișoara Nord – București Nord. Acest tren a frânat automat în zona Radomirești, din cauza unei probleme apărute în circulație. Cei aproximativ 300 de pasageri au fost în siguranță și și-au continuat călătoria cu același tren. Trenul și-a reluat, practic, traseul după aproximativ o oră de staționare. La acest moment sunt cercetate cauzele care au condus la incident“, a declarat Alina Predescu.

În ceea ce privește informația potrivit căreia locomotiva și-ar fi continuat drumul, în timp ce cele opt vagoane au rămas în câmp, reprezentantul CFR a spus: “Nu știu să vă spun exact care au fost manevrele care s-au efectuat“.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/sute-de-oameni-blocati-in-camp-dupa-ce-un-tren-cfr-s-a-defectat-40156.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/sute-de-oameni-blocati-in-camp-dupa-ce-un-tren-cfr-s-a-defectat-40156-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv