Cele mai multe decese au fost raportate în provincia Hajjah din nord-vestul țării și în orașul Hodeida, port la Marea Roșie.

“În medie, apar 5.000 de noi cazuri pe zi”, conform OMS.

Comitetul Internațional al Crucii Roșii se așteaptă ca numărul de persoane suspecte de holeră să se dubleze, ajungând la 600.000 de oameni până la sfârșitul anului 2017.

Jamie McGoldrick, coordonator pentru activități umanitare al ONU în Yemen, a declarat că epidemia de holeră din țară este “cauzată numai și numai de oameni, ca urmare a conflictului armat”.

După mai mult de doi ani de război, Yemenul este în ruine. Două treimi din cele aproximativ 19 milioane de locuitori au nevoie de ajutor umanitar. Aproximativ 10,3 milioane de persoane riscă să moară de foame, iar 14,5 milioane oameni nu au acces la apă potabilă.

Mai puțin de 45% din spitalele din țară sunt funcționale, însă chiar și acestea se confruntă cu probleme foarte mari, precum lipsa de medicamente, de echipamente medicale și de personal.

Blocada exporturilor către Yemen a fost inițiată de Arabia Saudită în martie 2015. Situația a adâncit criza, dat fiind că majoritatea produselor de bază, de care oamenii au mare nevoie, proveneau din afara țării.

Mișcarea rebelă șiită Houthi, susținută de Iran, luptă împotriva unei coaliții militare conduse de saudiții suniți. În urmă cu peste doi ani, mișcarea Houthi l-a alungat pe președintele susținut de saudiți, Abd-Rabbu Mansour Hadi. De asemenea, rebelii au  guvernul acestuia la sfârșitul anului 2014.


rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Cele mai multe decese au fost raportate în provincia Hajjah din nord-vestul țării și în orașul Hodeida, port la Marea Roșie. 'În medie, apar 5.000 de noi cazuri pe zi', conform OMS. Comitetul Internațional al Crucii Roșii se așteaptă ca numărul de persoane suspecte de holeră să se dubleze, ajungând la...

Preluat de la EVZ