Mulți istorici ai clipei de la noi și din afară invocă aiurea o Rusie care nu se simte în largul ei în ipostaza de Putere amenințătoare pentru Occident și mai ales în ipostaza de țară sancționată de Congresul american și de Uniunea Europeană.

Cine are habar cît de cît de ruși și nu-i judecă din perspectiva omului occidental (la ruși 4 + 4 fac 5, avertiza Arghezi în 1941, fără a ști că peste cîțiva ani el însuși avea să simtă pe pielea lui acest fel aparte al rușilor de a socoti), își dă seama că prea supușii noului Tătuc nu-și doresc altceva decît:

Revenirea Rusiei la ipostaza de Superputere de pe vremea URSS, cînd parizienii făceau pe ei fără pamperși auzind dimineața hodorogitul mașinilor de gunoi confundat cu huruitul tancurilor, cînd Hollywoodul trăia din filmele gen Spionul care vine din frig, cînd comuniștii din întreaga lume se uitau la Moscova ca musulmanii la Mecca, ipostază pierdută după prăbușirea URSS, cînd țara a intrat pe mîinile bețivului Elțîn.
Ce poate alinta mai mult orgoliul rusului de cetățean al unui Imperiu decît campania dementă din SUA privind amestecul Rusiei în alegerea președintelui american?

Cînd a avut loc atentatul terorist împotriva Turnurilor, americanii s-au simțit călcați în picioare în orgoliul lor de cetățeni ai unei țări îngenuncheate de o mînă de islamici.
Ei s-au întrebat de îndată: De ce plătim taxe și impozite dacă două clădiri simbol din inima Americii pot fi date jos de niște străini, care nici măcar nu veniseră peste ocean cu avioanele?
Campania din SUA, în urma căreia Congresul american i-a dat cu tifla diliului de Donald Trump, votînd sporirea sancțiunilor împotriva Rusiei, amintește uluitor de Dărîmarea Turnurilor. Nu știu dacă Rusia a influențat alegerea lui Donald Trump.
Eu nu cred. Dacă vor fi fost niște hackeri erau agenți americani sub acoperire de ruși.

În acest caz, ca și în altele, nu contează realitatea, contează imaginea. Ori imaginea creată de o presă americană care întrece Presa mogulilor anti-Băsescu la tendențiozitate bolșevică, la grava încălcare a normelor profesionale, e cea de Americă al cărei președinte a fost ales nu de americani, ci de Rusia lui Putin. Dacă aș fi american, m-aș întreba, ca și după Turnuri: Păi la ce dracu plătesc taxe și impozite dacă o țară străină reușește să intervină cîntînd în cel mai important proces al democrației americane – alegerile prezidențiale? Iar dacă aș fi rus, aș fi mîndru că sub conducerea lui Vladimir Putin Rusia a reușit să influențeze alegerile nu din Burundi, nu din Columbia, nu din România, ci din America!

Revenirea Rusiei la ipostaza de țară încercuită, de țară amenințată, ca și pe vremea lui Napoleon, ca și pe vremea lui Hitler, cu ajunsul Cotropitorului străin la Moscova. Sancțiunile, exercițiile militare care nu se mai termină în vecinătatea Rusiei, folosirea României, ca și în anii interbelici, pe post de țară prin care Occidentul face cu pumnul Rusiei, plasarea de armament sofisticat în țările din jurul Rusiei, toate, ca pe vremuri, de la Polonia la România, acceptînd postura de cordon sanitar belicos – sînt tot atîtea realități care-l conving pe rus că Putin are dreptate cînd spune că trebuie să fie pregătit de un nou Mare Război, Război care nu poate fi cîștigat decît dacă Putin rămîne la cîrma Rusiei încă un mandat.

Luînd seamă la aceste adevăruri, ocolite de presa noastră, care, asemenea presei interbelice, crede că în cazul Rusiei profesionalismul trebuie să lase loc propagandei, mi-am amintit că am prin bibliotecă un document excepțional:
Un film al primirii la Kremlin, de Vladimir Putin, în 9 mai 2005, cu prilejul Aniversării a 60 de ani de la încheierea Celui de-Al Doilea Război Mondial, a șefilor de stat și de guvern invitați să participe la Parada militară.

rootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Mulți istorici ai clipei de la noi și din afară invocă aiurea o Rusie care nu se simte în largul ei în ipostaza de Putere amenințătoare pentru Occident și mai ales în ipostaza de țară sancționată de Congresul american și de Uniunea Europeană. Cine are habar cît de cît de...

Preluat de la EVZ