„Consider că aici sunt implicate mai multe părţi… Este vorba în primul rând de grupul mafiot care se află în spatele guvernării din R.Moldova şi care este conştient de faptul că are acum probleme cu legea – pentru ei era important să fie de aceeaşi parte a baricadei cu Occidentul. Ei au pus la cale provocările împotriva artiştilor noştri, împotriva trupelor de menţinere a păcii”, a declarat Dmitri Rogozin într-un interviu pentru postul Rossia 24. 

“Pe de altă parte, este România, care a devenit acum în mod evident o marionetă a SUA şi care, contrar simţului realităţii şi intereselor sale de securitate, a amplasat pe teritoriul său sistemul de apărare antirachetă”, a adăugat Dmitri Rogozin, conform Mediafax. 

Totodată, pe fondul tensiunilor bilaterale, avionul ministrului român de Externe, Teodor Meleşcanu, a evitat o escală în Rusia. “Avionul ministrului urma să facă escală în Moscova, dar a ales o altă rută”, a afirmat Dmitri Rogozin, citat de ediţia rusă a agenţiei Sputnik (RIA Novosti).

Rusia a protestat vineri faţă de decizia Bucureştiului de a interzice unui avion de linie pe ruta Moscova-Chişinău în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin să survoleze teritoriul României, calificând aceasta drept o “provocare deliberată, care aduce un prejudiciu serios relaţiilor bilaterale”, a declarat vineri Ministerul de Externe rus, citat de agenţia de presă TASS.

Vizita vicepremierului Dmitri Rogozin – responsabil de industria apărării din executivul rus – la Chişinău şi apoi în Transnistria a eşuat vineri din cauza refuzului României de a permite avionului de pasageri să traverseze spaţiul său aerian, notează agenţia de presă citată, scrie Agerpres.

rootstireaActualitate/Esential
„Consider că aici sunt implicate mai multe părţi... Este vorba în primul rând de grupul mafiot care se află în spatele guvernării din R.Moldova şi care este conştient de faptul că are acum probleme cu legea - pentru ei era important să fie de aceeaşi parte a baricadei cu...

Preluat de la EVZ