E cald, iar meteorologii anunță caniculă. Te trec toate căldurile numai când auzi știrea! Imediat pornești aerul condiționat, dacă ești în mașină. Acesta nu este periculos pentru cei din habitaclu, dacă îl pornești când trebuie! Dacă nu, te expui la niște substanțe foarte nocive!

Mașina lăsată la umbră acumulează între 400 și 800 de mg de benzen, iar când aceasta stă în soare, situația se schimbă radical! Benzenul depășește de multe ori și 4000 de mg, de peste 40 de ori mai mult decât limita admisă.

Când stai în mașină cu geamurile închise, inhalezi benzenul, care îți afectează ficatul, oasele și rinichii. Organismul are apoi nevoie de foarte mult timp pentru a-l elimina. 

Manualele de utilizare ale mașinilor moderne avertizează asupra faptului că ar trebui să deschidem geamurile înainte de a porni aerul condiționat, dar nu menționează și de ce.

Înainte de a începe să se răcorească, aerul condiționat ejectează toată căldura afară, odată cu benzenul, o toxină care cauzează cancerul. Deci când stai în mașină, chiar dacă nu observi nici un miros de plastic, deschide geamurile pentru câteva minute, apoi menține geamurile deschise pentru puțin timp concomitent cu aerul condiționat dat drumul, după care poți închide geamurile.

Trebuie să începi să faci acest lucru pentru a proteja sănătatea ta și a celor care merg cu tine la drum și a vă feri astfel de toxine, deoarece consecințele pot fi fatale, scrie feminis.ro

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
E cald, iar meteorologii anunță caniculă. Te trec toate căldurile numai când auzi știrea! Imediat pornești aerul condiționat, dacă ești în mașină. Acesta nu este periculos pentru cei din habitaclu, dacă îl pornești când trebuie! Dacă nu, te expui la niște substanțe foarte nocive!Mașina lăsată la umbră acumulează între 400...

Preluat de la EVZ