Conform thesun.co.uk, femeia care acum are 36 de ani a descris experienţa traumatizantă pe care a trăit-o în calitate de recrut, în momentul sosirii la baza Mount Alice. Singură printre 28 de bărbaţi, Rebecca a fost supusă unei ceremonii de iniţiere care o va urmări multă vreme.

Aşa cum se poate observa şi în galeria foto ataşată acestui articol, Rebecca a primit „botezul” din partea viitorilor colegi de arme într-un fel care ridică multe semne de întrebare în ceea ce priveşte sănătatea mintală a acestora. Dezbrăcaţi şi având mănuşi de cauciuc pe organele genitale, aceştia au intrat în contact fizic cu Rebecca şi apoi au mimat diverse poziţii sexuale. Aşa era botezul în  Royal Air Force…

„Nu voi tăcea. Ce mi s-a întâmplat a fost începutul unei perioade negre din viaţa mea”, a spus victima acestui abuz despre cazul care început încă de când ateriza în bază, moment în care bărbaţii s-au întors şi i-au arătat fundul.

„Ceremonia de iniţiere a fost chiar în acea noapte. Ei erau dezbrăcaţi, purtau mănuşi de cauciuc şi mă atingeau. Altădată, li s-a părut amuzant să mă lege de un pat. Eram îmbrăcată, dar în cameră era întuneric şi mă temeam. Foarte uşor cineva îmi putea face ceva de neimaginat”, a mai spus cea care a dezvăluit şi cum a fost invitată la un zbor cu un avion Tornado. Motivul? Dacă accepta invitaţia, ar fi trebuit să păstreze secretul apucăturilor caporalilor, care forţau tinerele sosite la bază să întreţină relaţii intime cu ei.

„Armata nu face prea multe în legătură cu aceste abuzuri. (…) Dacă altcineva îmi citeşte povestea şi are curajul să vorbească despre experienţele personale ale abuzurilor din armată, atunci putem determina o schimbare a comportamentului”, a mai precizat Rebecca.

Sursa foto: thesun.co.uk

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Conform thesun.co.uk, femeia care acum are 36 de ani a descris experienţa traumatizantă pe care a trăit-o în calitate de recrut, în momentul sosirii la baza Mount Alice. Singură printre 28 de bărbaţi, Rebecca a fost supusă unei ceremonii de iniţiere care o va urmări multă vreme.Aşa cum se...

Preluat de la EVZ