Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat luni că unele indemnizații de creștere a copilului ajung la cifre “complet ieșite din orice zonă rezonabilă”, fiind nevoie de o plafonare.

“Guvernul ne-a informat că dorește să plafoneze indemnizațiile pentru creșterea copilului pentru că, în momentul de față, se ia în calcul salariul plus alte venituri. Alte venituri însemnând orice venit și, în acest fel, există posibilitatea unor indemnizații de creștere a copilului cu niște cifre care sunt complet ieșite din orice zonă rezonabilă și ne-au informat că analizat comparativ care sunt valorile indemnizației de creștere a copilului în țări europene, începând cu Germania și terminând cu țările din zona noastră și vor face o analiză și vor decide o anumită plafonare, cum e și normal de fapt, pentru că nu putem să avem 25.000 de euro indemnizație de creștere a copilului chiar dacă ne dorim acest lucru”, a declarat președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.

Acesta a explicat că nu pentru toate veniturile realizate se plătesc și contribuții la stat, dar acestea intră în calculul indemnizațeiei.

“Trebuie să rămânem într-o zonă în care bugetul să poată să susțină aceste lucruri. Sunt și venituri pentru care nu se plătesc contribuții la stat. De exemplu, fac o tranzacție imobiliară. Este un venit pe care îl realizez și care intră în calculul indemnizației de creștere a copilului, ceea ce nu e normal”, a mai spus Tăriceanu.

Atât președintele ALDE, cât și președintele PSD au refuzat să precizeze însă care ar putea fi plafonul luat în calcul de guvern.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/tariceanu-despre-indemnizatiile-de-crestere-a-copilului-sunt-cifre-care-ies-din-zona-rezonabila-40695.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/tariceanu-despre-indemnizatiile-de-crestere-a-copilului-sunt-cifre-care-ies-din-zona-rezonabila-40695-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv