Balena albastră

Fragment în premieră

 

– Ea e Anna, fiica noastră, făcută mai la bătrâneţe, zise Kamenski, trăgându-şi nasul mucios. Copiii din ziua de azi, Aleksei Feodorovici… Prea le îngăduim multe, dar ce să le faci, au şi ei viaţa lor şi-i iubim ca pe ochii din cap. Annuşka, nu vrei tu să mai pui nişte haine pe tine?

Anna însă nici măcar nu se sinchisi şi se-apropie de Aleksei, întinzându-i mâna cu o sfioşenie de lolită şi-apoi îndoindu-şi genunchii cu falsă deferenţă.

– Dânsul e inginer geolog la Moscova şi studiază permafrostul la noi, în Iakutia, se grăbi Kamenskaia să facă prezentarea.

– Permafrost? Nu-ş’ ce-i aia… zâmbi inocent fata (iar bătrânul se uită cu subînţeles spre Sokolov – „ţi-am zis eu!“). Mie să-mi vorbiţi de bemoli, diezi, Şostakovici, tinere domn…

– E la colegiul de muzică… zise repede maică-sa, ca s-acopere insolenţa copilei.

Avea o figură de-a dreptul remarcabilă, deşi necoaptă, probabil în jur de şaişpe-şaptişpe ani, un nas mic, obraznic şi ochii uşor alungiţi, chiar dacă nu aducea nici cu maică-sa, nici cu taică-său. O să fie o femeie pe cinste! se gândi Aleksei, dar verbaliză cu totul altceva.

– Pian? întrebă el, studiindu-i falangele lungi ca nişte fluiere.

– Oboi, făcu ea, însoţindu-şi zisele de un gest obscen cu mâna şi cu limba în interiorul obrazului.

– Aveţi copii, Aleksei Feodorovici? îl întrebă Kamenskaia.

– De trei luni… tot fată, Alisa.

– Oooo, să vă trăiască, să fie sănătoasă! ziseră în cor soţii Kamenski.

Şi-apoi îşi sorbiră ceaiul în tăcere, deşi bătrânul avea chef de vorbă şi se porni iar cu lecturile lui.

– Căpitanul John Dundas Cochrane are o relatare de la începutul secolului al XIX-lea, o călătorie în Siberia pe care o făcuse. Şi ştii ce zicea de iakuti? Bine, noi suntem ruşi şi ne permitem să-i bârfim acum, că nu-s de faţă. Zicea că au aşa, o supuşenie şi-o dorinţă de-a fi domesticiţi, că, dacă-i baţi, mai de drag vor trage pentru tine, spre deosebire de tunguzi, care numai să-i atingi şi se vor îndărătnici să nu mai mişte un deget. Ai cunoscut vreun iakut până acum, Aleksei Feodorovici?

– Cunoscut, da. Nişte oameni admirabili. Nu i-aş descrie aşa ca englezul ăla, dar sunt nişte oameni tare prietenoşi şi ospitalieri.

În tot timpul ăsta, Anna se îndeletnicea cu iPhone-ul ei scump şi nici că-i mai băgă în seamă. La un moment dat, plictisită, ieşi din cameră, pufnind, „cui naiba-i pasă de toate astea?“, iar bătrânul se uită după ea înţelegător şi către Aleksei justificativ : „Copii!“.

Vizita lui Sokolov se putea isprăvi în atmosfera asta blândă, sfătoasă din sufrageria soţilor Kamenski, dacă lucrurile nu s-ar fi precipitat odată ce le ceru voie amfitrionilor să meargă la baie. De-acolo ieşi răvăşit, agitat, deşi încerca să-şi mascheze abil toate astea când îşi luă rămas-bun de la ei.

Când ajunse la hotel, îşi deschise pozele de pe telefonul mobil, pe care le făcuse unei stranii succesiuni de mesaje surprinse pe iPhone-ul Annei, uitat, probabil din greşeală, în baie.

Stând aşa pe closet, observase micul dispozitiv pe chiuvetă şi indiscreţia aceea bolnăvicioasă a adultului îi dădu îndată ghes, răsfoind dialogul cu puţine litere şi multe pictograme de pe WhatsApp.

rootstireaActualitate/EsentialCultură
Balena albastră Fragment în premieră   – Ea e Anna, fiica noastră, făcută mai la bătrâneţe, zise Kamenski, trăgându-şi nasul mucios. Copiii din ziua de azi, Aleksei Feodorovici… Prea le îngăduim multe, dar ce să le faci, au şi ei viaţa lor şi-i iubim ca pe ochii din cap. Annuşka, nu vrei...

Preluat de la EVZ