Astăzi, o delegaţie de specialişti chinezi a venit în România pentru a evalua calitatea mierii, în vederea încheierii unui acord comercial cu ţara noastră pentru exportul de miere, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Discuţii pe această temă au avut loc şi în luna iunie a acestuia an, cu ocazia participării preşedintelui ANSVSA, Geronimo Brănescu, la cea de a doua ediţie a “Conferinţei pentru controlul calităţii, inspecţiei şi carantinei”, care s-a desfăşurat în Ningbo, Republica Populară Chineză, în urma cărora s-a agreat prelungirea perioadei de tranziţie şi accelerarea formalităţilor pentru definitivarea acordului.

Această vizită de lucru este cea de a doua etapă procedurală pentru aprobarea accesului permanent al mierii de albine din România pe piaţa din China.

“Scopul acestei misiuni este de a verifica modul în care sunt respectate condiţiile solicitate privind igiena şi calitatea mierii de albine. În acest sens, experţii chinezi vor vizita unităţi de procesare a mierii, centre de colectare şi extracţie a mierii şi stupine din importante zone melifere din Romania, respectiv din judeţele Alba, Vaslui şi Ialomiţa. De asemenea, specialiştii chinezi vor evalua şi aspecte privind inspecţia oficială a produselor alimentare, capacitatea şi performanţele analitice ale Institutelor Naţionale de Referinţă, respectiv ale Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, ale Institutului de Diagnostic şi Sănătatea Animală, precum şi modul în care sunt aplicate, la nivel central şi teritorial, măsurile prevăzute de reglementările legislaţiei comunitare, dar şi cerinţele AQSIQ”, potrivit comunicatului, citat de Agerpres.

Concluziile acestei misiuni de evaluare vor fi analizate de Administraţia Generală pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei (AQSIQ), urmând, ca după finalizarea acestora, să fie confirmată părţii române definitivarea acordului comercial pentru exportul de miere de albine în Republica Populară Chineză. 

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Export pe o piaţă imensă. Chinezii ne vor mierea.

rootstireaActualitate/EsentialEconomie
Astăzi, o delegaţie de specialişti chinezi a venit în România pentru a evalua calitatea mierii, în vederea încheierii unui acord comercial cu ţara noastră pentru exportul de miere, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Discuţii pe această temă au avut loc şi în...

Preluat de la EVZ