IMAGINI DUREROASE într-un spital din țară - un copil mic, ud, plânge și cere mâncare! VIDEO

Conducerea Spitalului de Pediatrie Sibiu a început o anchetă internă după ce în spațiul public au apărut imagini cu un copil mic, care stă ud într-un pătuț și cere mâncare. În comentariul care însoțește imaginile se vorbește despre faptul că micuții care nu sunt însoțiți de părinți sunt jigniți, lăsați nemâncați, uzi și murdari.

Pe o rețea de socializare au apărut câteva fotografii și imagini în care este reclamată lipsa de interes a infirmierelor din Spitalul de Pediatrie din Sibiu.

Postarea este făcută de către o femeie care apare ca locuind în Madrid, la solicitarea unei mămici care a fost internată și care a dorit să-și păstreze anonimatul având în vedere că s-ar putea să mai aibă nevoie de medicii sibieni.

”Așa ceva este inadmisibil. Pur și simplu nu credeam că se poate așa ceva. Bebelușii, în primul rând cei părăsiți de mame în spital sau cei lăsați singuri, sunt chinuiti mult prea mult, jigniți în cel mai jalnic mod. (…) Lucrul cel mai dureros este că sunt lăsați să rabde de foame și stau neschimbați de pampers până la schimbarea turei. Infermierele schimbă pampersul bebelușilor dimineața, înainte de vizita doctorilor. Sunt schimbați de haine tot atunci, în rest nu contează că stau uzi sau murdari”, se arată în mesajul respectiv.

De asemenea, mămica reclamă faptul că bebelușilor le este oferită foarte puțină mâncare.

”Le dau să mănânce cât să nu moară, iar ei stringă «papa», «sticla». Mâncarea este dezastruoasă, am găsit gunoaie în sticlele din care sunt alimentați bebelușii”, se mai arată în postare.

Mesajul este însoțit de câteva fotografii și imagini în care apare un copil mic, ud care ține în mână o sticlă goală și strigă ”Sticla”.

Conducerea unității medicale a anunțat, luni, că a demarat o anchetă, însă îi solicită persoanei care a postat mesajul să ofere informații suplimentare care să ajute în cercetare. De exemplu, se solicită informații cu privie la perioadaa în care s-a produs situația, secția, avțnd în vedere că activitatea unității se desfășoară în mai multe clădiri, dar șii cu privire la infirmierele la care se face referire.

”Calitatea îngrijirilor, actului medical și siguranței pacienților spitalului nostru reprezintă o preocupare fundamentală și permanentă pentru noi. De aceea, apreciem orice punct de vedere corect exprimat și asumat de către oricine, pacient sau aparținător. Pentru verificarea veridicității și corectitudinii celor sesizate s-a constituit o comisie de anchetă care va investiga toate aspectele și opiniile exprimate. Activitatea comisiei se va concretiza într-un raport înaintat conducerii spitalului care va lua măsurile care se impun”, au trimis reprezentanții Spitalului de Pediatrie Sibiu pentru news.ro.

Nu este prima dată când unitatea medicală din Sibiu este în centrul unor scandaluri.

În mai 2016, părinții din oraș s-au revoltat având în vedere că le era interzisă internarea alături de copii în mai multe dintre secțiile spitalului, în special în cea de Infecțioase. În urma acțiunilor întreprinse, managerul spitalului a fost demis de către Primăria Sibiu, în subordinea căreia se află unitatea.

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/08/imagini-dureroase-intr-un-spital-din-tara-un-copil-mic-ud-plange-si-cere-mancare-video-41647.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/08/imagini-dureroase-intr-un-spital-din-tara-un-copil-mic-ud-plange-si-cere-mancare-video-41647-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
Conducerea Spitalului de Pediatrie Sibiu a început o anchetă internă după ce în spațiul public au apărut imagini cu un copil mic, care stă ud într-un pătuț și cere mâncare. În comentariul care însoțește imaginile se vorbește despre faptul că micuții care nu sunt însoțiți de părinți sunt jigniți,...

Preluat de la romania ntv