Două victime ale Mineriadei au relatat pentru EVZ cum au fost bătute cu bestialitate de mineri în iunie 1990, deşi erau minori. Violeta Mitreaţă şi Arpad Molnar speră că li se va face dreptate în dosarul Mineriadei şi cer despăgubiri pentru traumele suferite.

Arpad Molnar nu avea 15 ani împliniţi când voia să vadă un film la cinematograf, pe Bulevardul Magheru, dar n-a mai apucat, fiind înconjurat de mineri.

„Eram la Universitate, ieşeam de la metrou. N-aveam nici 15 ani împliniţi. Mergeam la cinematograf să văd un film, eu nici nu ştiam ce se întâmplă, când am fost luat de un grup de oameni îmbrăcaţi în salopete de miner, cu bocanci în picioare. Doi mă ţineau de mâini şi ceilalţi au început să mă bată. M-au dus la Poliţia Capitalei, acolo poliţiştii nu se băgau. Acolo m-au ţinut 20 de minute, apoi m-au băgat într-o dubă. Între timp tot aduceau oameni rupţi cu bătaia, bătuţi cu bâte, cu furtune de cauciuc. Când s-a umplut duba – cred că eram vreo 50 de inşi! – s-au închis uşile şi ne-am trezit la Băneasa, la o unitate militară. Acolo ne-au băgat într-un hangar mare, dar până la el a fost un coşmar: la coborârea din dubă minerii au format un şir pe o parte, iar nişte sportivi îmbrăcaţi în traininguri au făcut un şir de cealaltă parte. Îmi aduc aminte că am trecut printre cele două şiruri protejându-mi capul în timp ce ei ne loveau cu bâte de lemn, bastoane, furtune de cauciuc. Nu am căzut, dar să ştiţi că pe cei care cădeau îi rupeau cu bătaia. Am fost bătut şi hăituit ca un animal”, a spus Arpad Molnar.

Violeta Mitreaţă avea puţin peste 17 ani când a fost bă- tută de mineri şi sechestrată timp de 2 săptămâni la Unitatea Militară 0575 Măgurele.

Despăgubiri de 350.000 de euro

„În anul 1990 eram cu mătuşa mea în zona Unirii, la cumpărături. S-a apropiat un grup mare de mineri, care au început să ne lovească cu bâtele şi cu bastoanele din toate părţile. Ne-au bătut până am ajuns la Poliţia Capitalei, unde ne-au băgat într-o dubă. Am fost duse la Măgurele. Era o grămadă de lume pe jos, erau răniţi, oameni bătuţi.Ne-au adus nişte saltele foarte murdare, eram păziţi de poliţişti cu câini. Mătuşa mea a scăpat după o săptămână, minţind că e însărcinată, pe mine m-au ţinut două săptămâni. Am primit ceva hrană şi îmi aduc aminte că era un butoi mare cu apă. Ne luau pe fie care în parte să dăm declaraţii şi urmăreau casetele ca să îi recunoască pe cei care au fost la Universitate. Puteau să zică: du-te copilule acasă, că aveam 17 ani şi ceva pe atunci. În ziua eliberării îi serveam cu apă pe răniţi, pe cei ce nu se puteau ridica. A venit Cristi, poliţistul, şi a început să citească o listă, pe care era şi numele meu, a fost o mare bucurie! Împreună cu avocatul am decis să cer 350.000 de euro pentru cele două săptămâni din viaţă pierdute şi pentru bătaia cruntă pe care am primit-o de la acei mineri, dar instanţa va decide cât voi primi”, a relatat Violeta Mitreaţă.

MAI, MApN şi SRI implicate ilegal

rootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Două victime ale Mineriadei au relatat pentru EVZ cum au fost bătute cu bestialitate de mineri în iunie 1990, deşi erau minori. Violeta Mitreaţă şi Arpad Molnar speră că li se va face dreptate în dosarul Mineriadei şi cer despăgubiri pentru traumele suferite. Arpad Molnar nu avea 15 ani împliniţi...

Preluat de la EVZ