Lumea Justiţiei a descoperit ce averi au unii procurori de la DNA, aceştia deţinând terenuri, vile luxoase şi maşini foarte scumpe. La asta se rezumă averea procurorului Doru Ţuluş şi a soţiei sale, Claudia Roşu.

Atât Doru Ţuluş, cât şi soţia acestuia, Claudia Roşu au deţinut locuri de top în DNA, chiar dacă la acest moment aceştia nu îi mai anchetează pe corupţi.

Deşi toate bunurile sunt trecute în declaraţiile lor de avere şi se bucură de prezumţia de legalitate, imaginile cu maşinile nemţeşti cu mulţi cai putere şi vila celor doi de la Snagov arată că soţii duc o viaţă de bogătaşi. Asta reiese şi dintr-un simplu calcul, făcut de jurnaliştii de la lumeajustiţiei. Dacă ei stau la 40 de kilometri de Bucureşti, deplasarea zilnică de acasă şi până în Capitală arată că procurorii cheluiesc lunar cam o mie de euro numai pentru combustibil, informează antena3.ro.

Tot potrivit datelor oficiale cei doi sunt însă şi datori vanduţi băncilor, de la care au luat credite de aproape 250 de mii de euro. Au avut acest curaj pentru că ştiau că veniturile pe care le au, le permit.

Plata acestora ar putea deveni dificilă din moment ce amândoi au plecat din DNA. Claudia Roşu a plecat la cerere din Parchetul Anticorupţie, iar soţul ei a fost revocat din funcţie de Laura Codruţa Kovesi, care l-a suspectat că a dat presei înregistrările în care şefa DNA cerea decapitarea premierilor.

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Lumea Justiţiei a descoperit ce averi au unii procurori de la DNA, aceştia deţinând terenuri, vile luxoase şi maşini foarte scumpe. La asta se rezumă averea procurorului Doru Ţuluş şi a soţiei sale, Claudia Roşu. Atât Doru Ţuluş, cât şi soţia acestuia, Claudia Roşu au deţinut locuri de top în...

Preluat de la EVZ