Cu siguranţă despre Hitler se va scrie mult şi bine, istoricii spun că nici pe jumătate nu s-a descoperit din ceea ce trebuie să se ştie despre el. Noile informații provenite din publicația The Sun susțin că însuși Hitler era adeptul conspirațiilor și a diverselor profeții.

Fixația legată de ocultism a mers atât de departe încât Hitler a creat o divizie specială SS, condusă de generalul Himmler. El era însărcinat cu dovedirea veridicității existenței vrăjitoarelor. Naziștii susțineau că adevăratele vrăjitoare aveau sânge germanic.

Istoricul Eric Kurlander a expus în cartea sa, “Hitler’s Monsters – A Supernatural History of The Third Reich”, credințele, cel puțin bizare, ale naziștilor.

El explică cum, ideea eronată privind superioritatea rasei ariene, provine dintr-o doctrină străveche, pe care Hitler a adoptat-o parțial în redactarea regulamentului intern al partidului său. Ca o extensie a acestei doctrine, naziștii erau convinși că Mântuitorul Iisus Hristos a fost arian și că le împărtășea superioritatea rasială. Astrologia juca, la rândul ei, un rol important în regimul nazist. Hitler avea astrologul său personal care trebuia să îi traseze astrograma și să îl informeze despre eventualele schimbări astrale.

După ce aliatul lui Hitler, Mussolini, a fost arestat, naziștii au angajat o echipă formată din astrologi, cititori ai cărților de tarot și vrăjitori pentru a-i da de urmă. Un alt obicei al naziștilor era folosirea pendulelor oculte pentru a repera direcția din care urma atacul inamic. Toate aceste curiozități nu fac decât să adauge un plus de mister și de inedit regimului nazist care este deja una dintre cele mai abordate teme de discuție în rândul istoricilor, titrează efemeride.ro.

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cele mai ascunse OBSESII ale lui Hitler.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Cu siguranţă despre Hitler se va scrie mult şi bine, istoricii spun că nici pe jumătate nu s-a descoperit din ceea ce trebuie să se ştie despre el. Noile informații provenite din publicația The Sun susțin că însuși Hitler era adeptul conspirațiilor și a diverselor profeții. Fixația legată de ocultism...

Preluat de la EVZ