Președintele Klaus Iohannis le-a transmis, miercuri, diplomaților români prezenți la Palatul Cotroceni, că România trebuie si aibă o abordare unitară în relația cu Rusia. Șeful statului le-a mai spus acestora că ei sunt în cea mai bună poziție pentru a sprijini relația transatlantică.

„Trebuie continuat sprijinul NATO pentru consolidarea rezilienței şi a capacităților de apărare ale partenerilor din vecinătate, în mod echilibrat, inclusiv pentru cei din est, în cadrul efortului Alianței de proiectare a stabilității. De asemenea, este nevoie de o abordare clară și unitară în relația cu Rusia.România, aliat şi partener strategic puternic al SUA, dar şi stat membru al UE, profund dedicat proiectului european, se află poate în cea mai bună poziţie pentru a sprijini legătura transatlantică. Este datoria fiecăruia dintre dumneavoastră să susţineţi ferm acest imperativ. Mă refer la toţi, să nu rămână cineva cu impresia că această chestiune cu relaţia transatlantică şi cu NATO este o chestiune de care se ocupă ambasadorii Maior şi Stoian. Nu, toţi – şi dumneavoastră şi eu – ne ocupăm de această chestiune”, a afirmat Iohannis, la Cotroceni, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române. 

Iohannis: „Apărați cu maximă strictețe drepturile românilor de pretutindeni”

Preșdintele României i-a îndemnat pe diplomaţii români să nu uite că ei sunt România acolo unde activează şi le-a transmis rugămintea de a acorda cea mai mare atenţie apărării cu maximă stricteţe a drepturilor şi intereselor românilor de pretutindeni.

„Vă rog să acordaţi cea mai mare atenţie apărării cu maximă stricteţe a drepturilor şi intereselor românilor de pretutindeni. Români trăiesc peste tot, dar între diferitele grupuri ale diasporei există diferenţe esenţiale. Sunt români care au legături istorice vechi cu ţara, sunt români care au plecat abia după revoluţie şi fiecare ţară are specificul ei cu românii de acolo. Pe mine şi pe dumneavoastră trebuie să ne intereseze foarte mult şi în acelaşi fel toţi”, le-a spus preşedintele ambasadorilor şi consulilor generali români.

Şeful statului le-a reamintit acestora că anul viitor se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire, „eveniment de mare semnificaţie şi pentru diplomaţia românească”.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Președintele Klaus Iohannis le-a transmis, miercuri, diplomaților români prezenți la Palatul Cotroceni, că România trebuie si aibă o abordare unitară în relația cu Rusia. Șeful statului le-a mai spus acestora că ei sunt în cea mai bună poziție pentru a sprijini relația transatlantică. „Trebuie continuat sprijinul NATO pentru consolidarea rezilienței...

Preluat de la EVZ