Zilele trecute, am găsit în cutia poștală o hîrtiuță prin care mi se spunea să prezint la Oficiul Poștal de care aparțin pentru a ridica o Recomandată. Văzînd hîrtiuța, am tresărit bucuros.

De ceva timp aștept să-mi vină o carte comandată în străinătate. Cum aștept cam de multișor asta, eram convins că adresa de la poștă mă convoca să ridic pachetul cu cartea. Cînd am citit însă hîrtiuța, m-am posomorît brusc. Spre deosebire de toate alte invitații de a face coadă la Poștă, aceasta conținea și precizarea de unde vine Recomandata. De la ANAF. O instituție care, iată, reușise să vîre spaima într-o instituție precum Poșta, pe care n-o înspăimîntă nici măcar Judecata de Apoi. De la ANAF nu pot veni decît înștiințări neplăcute, toate izvorîte din poziția de instituție de forță a României aflată sub dictatura juntei militare a sergenților majori din SRI, din SIE, din Poliție, Procuratură, SPP, STS, și din toate serviciile secrete departamentale, o instituție conștientă că ea e un tanc în timp ce tu ești un gîndac, că la o adică dau buzna în apartamentul tău niște milițieni pe care spatele cărora scrie cu litere roșii ANAF și-ți iau, ca-n Moromeții, rufăria nevestei și cartea ta de la capătul patului.

Sînt unul dintre cei mai conștiincioși cetățeni ai Republicii cînd e vorba de achitat taxe, impozite, biruri după biruri, despre care știu că vor fi folosite – ca în cazul primarului PSD-ist de la sectorul 1, care a reușit în doar cîteva luni să strice tot ce făcuse bun Chilimanpe tot felul de prostii.

Relația mea cu Organele de Pristanda financiar care sînt ANAF, Secția de impozite și taxe locale stă de ani întregi sub semnul spaimei mele că în timp ce eu îmi văd de treburi, acolo, în birourile luxoase ale ANAF sau ale celor de la Taxe și Impozite s-a mai pus la cale o somație împotriva mea, una care-mi va fi trimisă cu întreg protocolul arogant al noilor Miliții.

Hîrtiuță în cutia poștală să merg urgent la poștă, plic negru, pentru care trebuie să semnezi în mai multe locuri, sub privirile vigilente ale angajatei, de parcă a-i semna că ești de acord să fii spînzurat și nu împușcat, altfel spus să fii executat în chip umilitor sau în chip nobil, somația că începe executarea silită dacă nu achiți urgent suma, despre care naveai habar că o datorezi statului. Așa se explică de ce și de data asta am amînat sub diferite pretexte să merg la oficiul poștal, unul dintre locurile negre de pe harta sufletului meu. Amînarea era justificată și de aglomerația de la acest oficiu de lîngă Piața Amzei.

În Piața Amzei – acest deșert de beton pe care primarul PSD-ist a zis în campanie că îl va face grădină de flori – e clădirea cu birourile Sectorului unu. Aici vin moldovenii de peste Prut să-și ia pașapoartele pentru a putea merge în Occident ca să ne concureze la spălatul cururilor de babalîci italieni sau nemți, zicînd prosopului oghial și porumbului păpușoi. Pentru obținerea unui pașaport trebuie plătită suma de două sute și ceva de lei. Tonții de la Pașapoarte nu s-au gîndit să facă în clădire sau măcar în Piața Amzei ghișee unde să fie plătită suma asta. Ea trebuie plătită la Bancă sau la Poștă. Și cum nenorocitul meu oficiu poștal e cel mai aproape de Piața Amzei, cozii zilnice, ivite din catastrofala administrare a Poștei, această vacă bună de muls pentru toate regimurile postdecembriste, i se adaugă cea făcută de doritorii plătitori de taxe la pașaport. De fiecare dată cînd nenorocul mă aduce dimineața la Poștă, asist la spectacolul basarabenilor veniți cu grupul să achite taxa și răcnind angajatei care nu vede nume proprii precum Știulete Veronica, Adela Usturoi, Jean Șearșaf (lui îi zice Cearșaf, dar nu poate rosti cum se scrie după ani de limbă rusă cîntînd). Pînă la urmă n-am avut încotro.

După ce cu o seară înainte m-am culcat mai devreme, ca să fiu a doua zi cu nervii tari, după amiaza, pe la 17, oră chitită de mine ca dincolo de năvala moldovenilor, m-am prezentat la Poștă. Spre surprinderea mea aveam înainte doar o persoană. Doar una, dar care a făcut cît un batalion. Era femeie venită mai devreme decît scria pe înștiințare să-și ia ajutorul social – 31 de lei. Zadarnic îi spunea angajata că pentru facilitatea asta trebuie să vină dimineața sau, dacă nu poate, să aștepte ziua precizată pe hîrtiuță. Ea nu și nu, că vine de la mama dracului, c-a costat-o taxiul 50 de lei (auzi, dăduse 50 de lei pe taxi ca să ia mai devreme decît era programată suma de 31 de lei!), că-i dă dracului de bani.

Situația ajunsese la punctul numit mort al unei relații dintre două persoane. Angajata nu voia să facă nimic. Solicitanta nu voia să plece. În astfel de situații dau în clocot, deși mă stăpînesc să nu fac scandal. În orice moment, poți nimeri o bucătăreasă cu cont pe Facebook România care să scrie imediat că n-ai vrut să stai la coadă ca simplul cetățean. De data asta însă situația m-a fericit.

rootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Zilele trecute, am găsit în cutia poștală o hîrtiuță prin care mi se spunea să prezint la Oficiul Poștal de care aparțin pentru a ridica o Recomandată. Văzînd hîrtiuța, am tresărit bucuros. De ceva timp aștept să-mi vină o carte comandată în străinătate. Cum aștept cam de multișor asta, eram...

Preluat de la EVZ