Bolnavi aduși cu targa la CJAS, pentru eliberarea unei adeverințe - ministrul Sănătății trimite Corpul de Control!

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a trimis inspectorii din Corpul de control la CAS Bihor, după ce în presă au apărut imagini cu mai mulți bolnavi, întinși pe jos, pe holul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor, unde așteptau eliberarea unei adeverințe.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog și conducerea CNAS au cerut directorului CAS Bihor demararea unei anchete administrative prin care să stabilească adevărul și să identifice persoanele vinovate, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății, remis joi MEDIAFAX. Totodată, Florian Bodog a cerut conducerii Casei Județeane de Asigurări de Sănătate Bihor să realizeze cât mai repede toate verificările necesare și să prezinte autorităților concluziile acesteia, în vederea identificării și sancționării tuturor vinovaților.

“Considerăm că, derapajul înregistrat la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bihor este unul deosebit de grav. Ca urmare, ministrul Sănătății a dispus trimiterea inspectorilor din Corpul de control al MS în colaborare cu Direcția generală monitorizare control și antifraudă CNAS la CAS Bihor”, potrivit sursei citate.

Echipa mixtă de anchetă va efectua cercetări extinse la CAS Bihor, activitatea sa desfășurându-se în paralel cu ancheta administrativă demarată joi.

Reacția vine după ce, în presă, au apărut mai multe imagini cu bolnavi care nu se puteau deplasa, aduși cu targa la CAS Bihor și lăsați să aștepte pe jos, pe holul instituției pentru a obține adeverințe de asigurat.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/08/bolnavi-adusi-cu-targa-la-cjas-pentru-eliberarea-unei-adeverinte-ministrul-sanatatii-trimite-corpul-de-control-41749.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/08/bolnavi-adusi-cu-targa-la-cjas-pentru-eliberarea-unei-adeverinte-ministrul-sanatatii-trimite-corpul-de-control-41749-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a trimis inspectorii din Corpul de control la CAS Bihor, după ce în presă au apărut imagini cu mai mulți bolnavi, întinși pe jos, pe holul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor, unde așteptau eliberarea unei adeverințe. Ministrul Sănătății, Florian Bodog și conducerea CNAS au...

Preluat de la romania ntv