Cabinetul PSD – ALDE condus de Mihai Tudose scumpește benzina și renunță la o serie de promisiuni electorale pe fondul încasărilor reduse la bugetul de stat dublate de creșterea salariilor și a pensiilor.

Guvernul a introdus, ieri, supraacciza la carburanți. Prețul la motorină și benzină va crește în două etape, de la 15 septembrie și 1 octombrie, astfel că șoferii vor plăti câte 32 de bani în plus pentru fiecare litru de carburant cumpărat. Executivul se apără spunând că încasările din accize au scăzut în prima parte a anului 2017, deși consumul de carburant a crescut.

Măsura riscă să provoace scumpiri în lanț ale alimentelor. Președintele Asociației Consumatorilor de Produse Alimentare din România (APCA Romania), Mihai Panait, a declarat EVZ, la începutul acestei luni, când a „transpirat” în presă posibila scumpire a carburanților, că toate alimentele se vor scumpi și ele cu 5-10%. „În principiu, zonele care vor fi afectate imediat vor fi cele unde sunt produsele de consum important: panificația, lactatele, carnea”, a spus acesta.

Lovitură pentru firme

Firmele vor fi obligate de la 1 ianuarie 2018 să își deschidă un cont separat de TVA, din care nu vor putea să retragă bani, ci îl vor folosi doar pentru încasarea și plata TVA, a mai decis ieri Guvernul. Firmele care își vor deschide contul mai devreme, de la 1 octombrie, vor fi scutite de penalitățile de întârziere pentru restanțele la TVA acumulate la 30 septembrie și vor mai primi bonificații de 5% la plata impozitului pe profit sau a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor. „Plata defalcată a TVA este un mecanism care este introdus pentru a creşte gradul de colectare a TVA la buget, pentru a crea un echilibru în piaţă între agenţii economici, pentru că astăzi există o diferenţă mare între cei care nu plătesc TVA şi-l folosesc în alte scopuri şi cei care sunt de bună credinţă şi fac aceste plăţi”, a explicat, ieri, ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa.

Profitul băncilor

Guvernul a mai introdus ieri o limitare la calculul impozitului pe profit a cheltuielilor reprezentând creanțe înstrăinate, în limita unui plafon de 30% din valoarea acestora. Măsura pare croită pentru bănci, după ce ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, s-a plâns că 70% dintre băncile din România nu plătesc impozitul pe profit de 16% și a descris un „mecanism” folosit în acest sens: „S-a realizat un proces de vânzare a creditelor neperformante foarte masiv, în ultimii ani. În condiţiile în care vinzi un credit de 100 de milioane cu 5 milioane, indiscutabil că ai o pierdere consistentă, realizezi un profit, iar această pierdere vine şi stinge integral acel profit, şi statului român nu mai ai ce să îi plăteşti pentru că eşti pe pierdere. Într-un fel sau altul, aceste lucruri au trenat de la an la an”, a zis ministrul.

Coaliția își sabotează programul de guvernare

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Guvernul a ajuns la fundul sacului! PSD ia măsuri disperate.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Cabinetul PSD – ALDE condus de Mihai Tudose scumpește benzina și renunță la o serie de promisiuni electorale pe fondul încasărilor reduse la bugetul de stat dublate de creșterea salariilor și a pensiilor. Guvernul a introdus, ieri, supraacciza la carburanți. Prețul la motorină și benzină va crește în două etape,...

Preluat de la EVZ