Pentru că este aproape de finalizare stadionul din Bănie, se pune deja problema administrării lui, lăsând să se înţeleagă faptul că nu se doreşte înstrăinarea lui către un alt administrator aşa cum a fost în cazul Clujului. În acest context, primăria Craiova cere o derogare de la ministerul Dezvoltării pentru a se ocupa direct de această investiţie.

Cheltuielie vor fi mari, se vor folosi bani din bugetul primăriei, dar, problema care se pune, este dacă îşi permite să administreze un stadion atât de modern care va solicita sume destul de mari pentru îngrijirea sa, pentru salarii, pentru dotării. Sume care ar duce până la 4.000.000 de lei.

„Modalitatea de administrare la care ne-am gândit, și am făcut și o adresă la Ministerul Dezvoltării, este să existe o administrare la fel cu cea de la Water Park. În noiembrie 2015 a fost dată o ordonanță de guvern prin care s-a permis autorităților locale care au avut proiecte europene să angajeze personalul prins în proiectul european chiar dacă posturile erau blocate. Pe acest model am solicitat ministerului să ne facă o derogare, să ni se permită să facem angajări într-o direcție care să administreze strict stadionul. Celelalte variante sunt destul de complicate și greoaie, mai ales că ele te duc într-o situație asemănătoare cu cea de la Cluj, pentru că orice alt administrator înseamnă să aibă niște cheltuieli mult mai mari. Este nevoie undeva între 50 și 70 de angajați“, a spus primarul Craiovei, Mihail Genoiu, potrivit jurnaliştilor de la GdS.

„Nu am avut posibilitatea să facem o estimare a costurilor de administrare, pentru că nu avem toate datele de la stadion. Probabil că, imediat după ce o să-l luăm în administrare, o să o putem face. De la proiectant am reușit să luăm anumite lucruri legate de dotările pe care trebuie să le asigurăm noi, pentru că nu sunt prinse în proiect. Este vorba de circa 3-4 milioane de lei pe care le asigurăm noi. Mă refer la sala de conferințe, la scaune și multe altele. Evaluarea costurilor de întreținere o vom putea face când vom primi cartea tehnică a construcției“, a mai spus primarul.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Pentru că este aproape de finalizare stadionul din Bănie, se pune deja problema administrării lui, lăsând să se înţeleagă faptul că nu se doreşte înstrăinarea lui către un alt administrator aşa cum a fost în cazul Clujului. În acest context, primăria Craiova cere o derogare de la ministerul Dezvoltării...

Preluat de la EVZ