Într-un proaspăt mesaj de pe contul personal de socializare, Ingrid Mocanu, adresează câteva întrebări pertinente celor care ies în stradă bătându-se cu pumnii în piept că doar ei apără democraţia şi Justiţia.

“Tefeliști! Înțeleg că vreți să nu trăim în Rusia, ci într-o țară democratică… o țin langa toți #spălațiipecreier. Îl cam contraziceți pe Taica Lazăr, care ne-a spus că nu suntem democrație consolidată, dar trecând peste asta, am și eu niște întrebări: 1. În ce stat democratic o MINORITATE demite și numește miniștri? 2. În ce democrație o MINORITATE legiferează cum vrea ea? 3. În ce democrație oamenii ies pe străzi ca să-și impună voința cu încălcarea legii (protestează fără autorizație) și urlă că vor ”rule of law” – domnia legii?

Dacă este pusă în pericol în vreun fel democrația avem gardian pentru a o păzi: Curtea Constituțională! Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituția României, votată de noi toți, prin referendum: ”România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate”. Dacă prin legile justiției se afectează democrația, cum vituperați voi ca apucații, Curtea Constituțională ne va spune. Deocamdată, o blocați VOI! Democrație=expresia voinței majorității”, a scris pe Facebook, fosta șefă a Direcției de avizare din Ministerul Justiției, Ingrid Mocanu.

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Într-un proaspăt mesaj de pe contul personal de socializare, Ingrid Mocanu, adresează câteva întrebări pertinente celor care ies în stradă bătându-se cu pumnii în piept că doar ei apără democraţia şi Justiţia. 'Tefeliști! Înțeleg că vreți să nu trăim în Rusia, ci într-o țară democratică... o țin langa toți #spălațiipecreier....

Preluat de la EVZ