Incidentula avut loc, sâmbătă, când un copil, de 4 ani, care voia să se dea pe un tobogan din portul Tomis, a căzut de la o înălțime de aproximativ 2 metri din cauza unei scânduri lipsă la scara de acces. Copilul este în afara pericolulului însă tatăl acestuia a făcut, ieri, sesizare la CJPC Constanța. O echipă de comisari s-a deplasat la fața locului. Sesizarea s-a confirmat. S-a decis, imediat, oprirea temporară a locului de joacă prin afișe cu avertizări la fața locului. “Spațiul de joacă prezintă abateri și riscuri de exploatare . Folosirea lor se face pe propria răspundere”, au lipit comisarii OPC pe tobogan. 

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, spune că, respectându-se procedurile, o invitație a fost predata, astăzi, la primăria Constanța. Urmează, conform procedurilor, întocmirea unui proces verbal de constatare a contravenției. Vor fi, cel mai probabil, două sancțiuni aplicate primăriei Constanța. Una pentru împiedicarea sub orice forma a controlului, având în vedere că primăria Constanța a mai fost reclamată în privința pericolului spațiilor de joacă din oraș dar a refuzat orice explicație pentru CJPC, iar a doua sancțiune va fi pentru abaterile constatate la locul de joacă din portul Tomis. În total, 50.000 de lei. 

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/09/tobogan-port-tomis.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/09/tobogan-port-tomis-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialSocial
Incidentula avut loc, sâmbătă, când un copil, de 4 ani, care voia să se dea pe un tobogan din portul Tomis, a căzut de la o înălțime de aproximativ 2 metri din cauza unei scânduri lipsă la scara de acces. Copilul este în afara pericolulului însă tatăl acestuia a...

Preluat de la EVZ