Statele Unite vor adopta noi sancțiuni împotriva Coreei de Nord, a anunțat azi președintele Donald Trump, în contextul tensiunilor cu regimul Kim Jong-Un, care a efectuat o serie de teste nucleare și balistice, relatează site-ul agenției Reuters.

“Vom impune sancțiuni suplimentare Coreei de Nord”, a declarat Donald Trump cu ocazia întrevederii pe care a avut-o cu președintele Afganistanului, Ashraf Ghani.

Regimul din Coreea de Nord, condus de Kim Jong-Un, a efectuat în ultimul an o serie de teste nucleare și balistice, amenințând cu atacuri Coreea de Sud, Japonia și Statele Unite.

Donald Trump a avertizat marți, în discursul rostit la ONU, că va “distruge” Coreea de Nord în cazul în care liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-Un, va asuma “misiunea sinucigașă” de a amenința Statele Unite. “În Coreea de Nord există un regim depravat, o bandă de criminali. Dacă acest om al rachetelor, Kim Jong-Un, se va angaja în misiunea sinucigașă de a amenința SUA, vom distruge total Coreea de Nord”, a avertizat Donald Trump de la tribuna Adunării Generale ONU.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/09/donald-trump-statele-unite-vor-impune-noi-sanctiuni-coreei-de-nord-42426.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/09/donald-trump-statele-unite-vor-impune-noi-sanctiuni-coreei-de-nord-42426-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv