Evenimentului zilei a aflat că Sevil Shhaideh a intenţionat să- şi dea demisia vineri dimineaţă, chiar după ce a ieşit din sediul DNA, dar a fost „răzgândită” chiar de secretarul adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, care a telefonat-o şi a asigurat-o de întregul sprijin al conducerii social-democrate. Aceleaşi surse ne-au precizat că astăzi, liderii PSD vor face zid în jurul celor două demnitare, votând o declaraţie de susţinere în acest sens. În zilele imediat următoare, premierul Mihai Tudose se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis pentru a discuta speţa Shaidehh – Plumb. Vă reamintim că şi rocada Ţuţuianu-Fifor la ministerul Apărării a avut loc tot după o astfel de întrevedere. 

Cronica unei demisii eşuate

După ce a ieşit din sediul DNA având calitatea de „suspect”, Sevil Shhaideh l-a sunat pe premierul Mihai Tudose şi l-a anunţat că se îndreaptă spre Guvern pentru a-şi înainta demisia din funcţia de vicepremier. La scurt timp însă, după ce a fost sunată de Codrin Ştefănescu, Shhaideh a revenit rapid asupra deciziei. Ulterior, vicepremierul a fost telefonat şi de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a sfătuit-o să se liniştească şi a îndemnat-o să ia o decizie finală doar după ce se liniştesc apele. Potrivit surselor EVZ, Dragnea a anunţato pe Shhaideh că beneficiază de întregul sprijin al conducerii PSD, toţi liderii formaţiunii fiind ferm convinşi că noul dosar al DNA reprezintă un abuz a cărui ţintă finală este chiar preşedintele social-democraţilor.

O decizie de susţinere

Reuniţi astăzi în cadrul Biroului Permanent, Dragnea şi liderii PSD vor vota o decizie de susţinere a miniştrilor Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, mergând pe ideea că simplele suspiciuni de corupţie neprobate nu sunt de natură să reprezinte un motiv pentru demiterea a doi demnitari guvernamentali, pe care social-democraţii îi consideră printre cei mai importanţi. De altfel, de-a lungul ultimelor două zile, Shhaideh şi Plumb au primit numeroase telefoane de susţinere din partea colegilor din Executiv.

Niculae Bădălău. FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Bădălău: „Privim cu îngrijorare!”

Decizia Biroului Politic al PSD este cu atât mai previzibilă cu cât preşedintele executiv Niculae Bădălău a ieşit la rampă, sâmbătă, exprimându-şi susţinerea pentru Shhaideh şi Plumb, despre care a spus că sunt „miniştri extrem de serioşi care au făcut extrem de multe lucruri bune”. „Privim cu îngrijorare. Luni vom avea o discuţie la partid, în cadrul Biroului Permanent, în care vom analiza cu atenţie absolut toate datele. Le vom avea pe toate, deocamdată n-avem toate datele şi, în urma unei discuţii, pentru că suntem un partid democratic, vom lua decizia”, a anunţat Bădălău.

„Miniştrii cei mai buni ai Cabinetului”

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/09/badalau-evz.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/09/badalau-evz-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Evenimentului zilei a aflat că Sevil Shhaideh a intenţionat să- şi dea demisia vineri dimineaţă, chiar după ce a ieşit din sediul DNA, dar a fost „răzgândită” chiar de secretarul adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, care a telefonat-o şi a asigurat-o de întregul sprijin al conducerii social-democrate. Aceleaşi surse...

Preluat de la EVZ