Prințesa Marina Sturdza s-a născut la 1 apriilie 1952 în România şi este descendenta unei vechi viţe domneşti. La vârsta de 3 ani, Marina Sturdza a fost scoasă în secret din ţară, familia ei fugind de ororile comunismului.

După fuga din România comunistă, a crescut în Canada, a vrut să facă diplomaţie, dar a devenit jurnalistă. Designul, moda şi arhitectura au fost alte domenii în care prinţesa a excelat. Astfel i-a cunoscut pe cei mai mari creatori de modă ai secolului al XX-lea.

După experienţele profesionale expuse mai sus, a urmat plecarea la Geneva, pe un post global la UNICEF. În România s-a întors după 1990, iar în Republica Moldova a contribuit la deschiderea primului centru de îngrijire paliativă pentru pacienţi cu boli în stadii terminale – Hospice „Angelus”.

Fundatia Hospice Casa Sperantei deschidea în 2014 primul centru de îngrijire paliativă cu servicii integrate din Bucureşti. Aici, 2000 de oameni primesc gratuit, în fiecare an, ajutor medical şi consiliere psihologică. diagnosticati cu boli incurabile. La acea vreme, prinţesa Marina Sturdza declara: “Scopul este să ne trăim sfârşitul cu aceeaşi demnitate ca viaţa şi să nu cumva ca oamenii pe care-i iubim să se stingă în durere.”

ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

rootstireaActualitate/EsentialSocial
Prințesa Marina Sturdza s-a născut la 1 apriilie 1952 în România şi este descendenta unei vechi viţe domneşti. La vârsta de 3 ani, Marina Sturdza a fost scoasă în secret din ţară, familia ei fugind de ororile comunismului.După fuga din România comunistă, a crescut în Canada, a vrut să...

Preluat de la EVZ