Dinamo a obținut doar un punct la finalul confruntării cu FC Botoșani, desfășurată, luni, în etapa a 15-a a Ligii I. „Câinii” au jucat modest în prima repriză, la fel ca și gazdele, dar în partea a doua, elevii lui Vasile Miriuță au ratat câteva mari ocazii de gol. Din minutul 53, gazdele au jucat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Nicolae Mușat. Apoi, în minutul 76, dinamovistul Georgios Katsikas a văzut și el cartonaș roșu, tot pentru un fault dur.

Dinamo se află pe locul al 7-lea, cu 21 de puncte, în timp ce FC Botoșani este pe 4, cu 25 de puncte. Cornel Dinu a criticat fără milă starea jalnică în care a ajuns clubul din Ștefan cel Mare.

„Îmi vin multe în minte după acest meci. E o mare suferință văzând cum aceste două echipe chinuie fotbalul. Dinamo are șanse mici să prindă play-off-ul. E cea mai slabă generație din istoria lui Dinamo. Nu se văd îmbunătățiri. Sunt lucruri foarte ciudate în ceea ce privește componența lotului. La Miriuță nu se vede că încearcă să schimbe ceva într-una din cele mai slabe distribuții din istoria fotbalistică a lui Dinamo. Jocul îmi aduce aminte de melodia Ce dor, ce chin, ce jale. N-au existat mai mult de trei acțiuni, nu am văzut nicio concepție de joc. Nici Dinamo și nici Botoșani nu se pot detașa de mentalitatea distructivă a fotbalului românesc. Am văzut o jale fotbalistică! Greșelile mari s-au făcut în această vară. E inadmisibil să dai afară mijlocașii Nistor, Busuladzici și Palici! Săracul Anton, mai e și căpitanul echipei, nu joacă nimic! Îmi aduce aminte de Mărgăritescu, un alt băiat pe care îl mângâia iarba pe șort. Mahlangu e doar un cărător de mingi. Nascimento merge eventual să urmărească un meci de ping-pong. Bokila și Rivaldinho, aceste două calamități ale atacului, nu au făcut nimic pe final. Nu înțeleg de ce a fost sacrificat Nemec, care mai avea o șansă. Bokila are o alergare de struț, nicidecum de jucător. E foarte dureros ce se întâmplă”, a spius Dinu la Telekom Sport.

rootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
Dinamo a obținut doar un punct la finalul confruntării cu FC Botoșani, desfășurată, luni, în etapa a 15-a a Ligii I. „Câinii” au jucat modest în prima repriză, la fel ca și gazdele, dar în partea a doua, elevii lui Vasile Miriuță au ratat câteva mari ocazii de gol....

Preluat de la EVZ