Un viitor inginer electronist a ajuns la spital mușcat de ploșnițele care i-au umplut camera de cămin închiriată de la Universitatea Politehnică București. S-a mutat la prieteni, când a văzut că nici după dezinsecție nu scapă de probleme. Au trecut două săptămâni de la consultația medicală, dar încă are urme pe corp și ploșnițe în cameră.

„Mușcăturile s-au umflat destul de tare. S-au înroșit. Am fost la medic, mi-a prescris antialergice, niște pastile, și mi-a zis sub nicio formă să nu mai stau în camera aia”, povestește studentul pentru digi24.ro.

Certificatul medical dovedește că a fost mușcat de ploșnițe. Și chiar dacă au trecut două săptămâni de atunci, încă are urme vizibile pe corp.

„Am fost la administrație, am anunțat. Soluția lor a fost să vină să facă dezinsecție cu noi în cameră. Cu alte cuvinte, voiau să ne îmbibe saltelele cu insecticide și după aia noi să dormim în ele”, spune studentul.

În cele din urmă, tânărul povestește că administrația căminului a ars vechile saltele, dar le-a înlocuit cu altele, tot pline cu ploșnițe. A luat problema în propriile mâini și a căutat soluții în comerț. Zadarnic, însă, ploșnițele nu se dau duse. De două săptămâni, și el și colegul său de cameră dorm pe la prieteni.

Întrebat de reporterii Digi24 despre situația existentă în căminul A, din campusul Leu, rectorul Universității Politehnice București, Mihnea Costoiu, a spus că… este ocupat. Pentru informații l-a recomandat pe directorul Direcției Generale Administrativ Economică. Acesta însă nu a putut fi contactat.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/10/student-la-spital-dupa-ce-a-fost-muscat-de-plosnite-in-camin-43360.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/10/student-la-spital-dupa-ce-a-fost-muscat-de-plosnite-in-camin-43360-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv