Cel care se ocupă de el este Prof. univ. dr Marin Burlea, şeful Clinicii de Gastroenterologie a Spitalului de Pediatrie din Iaşi, care a declarat că din cauza problemelor pe care le are cu partea superioară a tractului digestiv, băiatul prezintă distrofie musculară şi îi cade părul. Cu toate acestea, micuţul este plin de viaţă.

„Pacientul a fost adus la noi în urmă cu patru luni, din cauza mai multor probleme grave care i-au afectat tubul digestiv superior, cu o malformaţie la nivelul esofagului şi începutul stomacului, la care se adaugă reflux gastroesofagian. Din cauza acestor probleme de sănătate nu poate înghiţi alimentele. A fost operat de o echipă de la Clinica de Chirurgie. La scurt timp, s-a produs o îngustare exagerată a esofagului, chiar stop. Astfel, alimentaţia pe cale orală nu a mai fost posibilă. A necesitat perfuzii de nutriţie şi a fost supus, până acum, la trei şedinţe de dilataţie a zonei stenozate din esofag cu bujii Savary, o tehnică care se foloseşte în serviciul de endoscopie intervenţională”, a declarat prof. dr Marin Burlea, pentru Agerpres.

De fiecare dată medicii au reuşit să-i refacă permeabilitatea esofagului. Cu toate acestea, alimentele semi-lichide consumate se transformau într-un dop alimentar.

“Asta înseamnă imposibilitatea de a fi alimentat. Sub anestezie generală ieri am efectuat o nouă intervenţie, cea de-a treia, pentru dilataţia esofagiană până la 11 milimetri. De acum ar trebui să mănânce aproape normal”, a explicat prof. dr Marin Burlea.

Și ciocolata face minuni

Deşi are un apetit exagerat de mare, copilul nu poate înghiţi alimente. O bucată de măr sau de carne sau orice alt aliment ingerat îi rămâne blocată pe esofag.

“Are o plăcere deosebită să consume ciocolată şi dulciuri cu cremă, fără napolitane. Va trebui să îi administrăm şi perfuzii cu substanţe nutritive. În paralel, încercăm să îi administrăm şi o alimentaţie semi lichidă. Probabil că în câteva luni va fi nevoie de câteva şedinţe de dilataţie. Sper ca între timp să nu mai aibă aceste probleme şi să vedem un copil cu o evoluţie bună. Unul dintre secretele dietetice se numeşte ciocolată. Am văzut în literatura de specialitate că ciocolata are un efect miraculos. Stimulează metabolismul triptofanului. Are un efect benefic asupra organismului. Combinat cu probiotice sperăm să-l aducem pe linia de plutire şi să facem un copil sănătos. De acum sperăm să poată să poată fi alimentat normal, iar în timp să ajungă la o greutate corespunzătoare”, a explicat prof. dr. Marin Burlea, care este şi preşedintele Societăţii Române de Pediatrie.

 

rootstireaActualitate/EsentialSanatate
Cel care se ocupă de el este Prof. univ. dr Marin Burlea, şeful Clinicii de Gastroenterologie a Spitalului de Pediatrie din Iaşi, care a declarat că din cauza problemelor pe care le are cu partea superioară a tractului digestiv, băiatul prezintă distrofie musculară şi îi cade părul. Cu toate...

Preluat de la EVZ