Exercițiul a vizat cooperarea şi comunicarea dintre statele vecine în cazul unui incident transfrontalier care implică materiale nucleare/radioactive, prin crearea de contacte, atât la nivel instituţional, cât şi la nivel de lucru, punând în aplicare acordurile bilaterale existente.

Totodată, au fost identificate capacitățile tehnice şi capitalul uman cu competenţe în domeniu ale fiecărui stat din regiune, pentru a fi cunoscute resursel la care se poate apela în cazul unui eveniment major de securitate nucleară.
 
În plan naţional, Exerciţiul a testat capacitatea autorităţilor naţionale de a gestiona şi ancheta un caz de trafic ilicit cu materiale nucleare sau radioactive, precizează MAE român, într-un comunicat de presă.
 
OLYMPUS RELOADED a avut caracter regional, beneficiind de prezenţa următoarelor state: Albania, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Turcia, Ungaria și Ucraina.

Din partea României au participat reprezentanţi din cadrul IFIN-HH, Parchetului General, Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră şi Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
 
Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă au participat la eveniment în calitate de co-preşedinţi ai IGCTN.
 
Scopul exerciţiilor găzduite de România sub auspiciile IGCTN, precum OLYMPUS (19-21 octombrie 2016) şi OLYMPUS RELOADED (7-9 noiembrie 2017), este de a veni în întâmpinarea nevoii de vigilenţă şi instruire, în mediul actual de securitate.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Exercițiul a vizat cooperarea şi comunicarea dintre statele vecine în cazul unui incident transfrontalier care implică materiale nucleare/radioactive, prin crearea de contacte, atât la nivel instituţional, cât şi la nivel de lucru, punând în aplicare acordurile bilaterale existente.Totodată, au fost identificate capacitățile tehnice şi capitalul uman cu competenţe în domeniu...

Preluat de la EVZ