Liga a publicat pe site-ul oficial un comunicat în care se poate citi că „numai Clubul Sportiv Universitatea Craiova poate fi considerat continuatorul clubului sportiv din 1948”. Astfel, CS „U” va avea palmaresul marii echipe Universitatea Craiova, adică patru titluri şi cinci Cupe ale României. Însă, cu excepția Cupei cucerite în 1993, performanță realizată după anul desprinderii secţiei de fotbal de clubul sportiv.

„Prin Contractul de asociere nr. 41 din 08.07.2013, a fost adus ca aport de către Clubul Sportiv Universitatea Craiova palmaresul, numele, sigla, marca și culorile, iar S.C. Club Sportiv U Craiova S.A. a dobândit dreptul de a le folosi.

În acest context, apreciem că solicitarea clubului este întemeiată, iar echipa S.C. Club Sportiv U Craiova S.A. trebuie înscrisă pe pagina de web a LPF cu rezultatele obținute începând cu anul 1948 și până în anul 1991”, se mai arată în comunicatul LPF.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
Liga a publicat pe site-ul oficial un comunicat în care se poate citi că „numai Clubul Sportiv Universitatea Craiova poate fi considerat continuatorul clubului sportiv din 1948”. Astfel, CS „U” va avea palmaresul marii echipe Universitatea Craiova, adică patru titluri şi cinci Cupe ale României. Însă, cu excepția Cupei...

Preluat de la EVZ