Un actor american l-a acuzat pe producătorul muzical şi de televiziune Benny Medina, managerul unor celebrităţi precum Jennifer Lopez, colaborator al unor cântereţi de renume mondial precum Prince, Madonna şi Chaka Khan, dar şi sursă de inspiraţie a popularului serial de televiziune “Prinţul din Bel Air”, că a încercat să îl violeze în urmă cu nouă ani, informează AFP. 

Aceste dezvăluiri, dezminţite de avocaţii lui Benny Medina, se alătură valului de acuzaţii referitoare la abuzurile sexuale comise în universul industriei de divertisment, în urma declanşării în octombrie a scandalului sexual în care este implicat producătorul de film Harvey Weinstein. 

Jason Dottley, în vârstă de 36 de ani, afirmă că Benny Medina, în vârstă de 59 de ani, a încercat să îl violeze în decembrie 2008 în locuinţa sa din Los Angeles, unde fusese invitat alături de un prieten. 

Într-un interviu acordat revistei The Advocate, Jason Dottley spune că Benny Medina l-a aruncat pe un pat şi “şi-a introdus limba în gura” lui, devenind agresiv şi plasându-şi cu fermitate un antebraţ peste gâtul lui, în timp ce el încerca să se elibereze şi îl implora să se oprească. Întoarcerea în locuinţă a prietenului lui Dottley, care plecase să înoate în piscină, a pus capăt acelei agresiuni, informează Agerpres. 

“Benny Medina dezminte categoric acuzaţiile de tentativă de viol”, se afirmă într-un comunicat remis revistei People de avocaţii renumitului producător, Howard Weitzman şi Shawn Holley. 

Jason Dottley a mai spus că producătorul i-a trimis un SMS după agresiune, la scurt timp după ce l-a văzut pe stradă alături de soţul lui din acea perioadă. “A fost un mesaj de genul următor: ‘El este soţul pentru care trebuie să plătesc un asasin să îl ucidă dacă vreau să te am?'”, a declarat actorul. 

Jason Dottley a dezvăluit pentru revista People că s-a simţit “lipsit de putere” în timpul şi după acel atac prezumtiv. “Nu încerci să violezi pe cineva şi apoi să îl ameninţi că îi vei ucide soţul, prin SMS, decât dacă nu ai niciun fel de teamă în timp ce acţionezi astfel. Cu siguranţă că nu a fost prima dată când a făcut asta”, a adăugat actorul. 

Benny Medina a debutat în industria de divertisment fiind sprijinit de legendarul producător Berry Gordy şi a lucrat cu vedete ale casei de discuri Motown, precum grupul The Temptations şi cântăreţul Smokey Robinson. A colaborat, de asemenea, pentru Warner Brothers, cu Prince, Madonna şi Chaka Khan. 

Viaţa lui a reprezentat sursa de inspiraţie pentru realizarea serialului de comedie “Prinţul din Bel Air”. 

Manager al cântăreţei Jennifer Lopez, Benny Medina a fost şi managerul altor vedete de prim rang, precum Will Smith şi Mariah Carey. A lucrat, de asemenea, ca producător de film şi televiziune. 

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Un actor american l-a acuzat pe producătorul muzical şi de televiziune Benny Medina, managerul unor celebrităţi precum Jennifer Lopez, colaborator al unor cântereţi de renume mondial precum Prince, Madonna şi Chaka Khan, dar şi sursă de inspiraţie a popularului serial de televiziune 'Prinţul din Bel Air', că a încercat...

Preluat de la EVZ