Sesizarea a fost întocmită de avocatul Antonie Popescu și semnată de președintele și vicepreședintele Mișcării pentru Regat și Coroană, Marilena Rotaru, respectiv Marius Oprea.

„Astăzi, 10 mai 2017, exprimând voința Convenției Naționale pentru Monarhie Constituțională (o coaliție largă a organizațiilor monarhiste din România), în conformitate cu hotărârea acesteia luată la începutul lunii aprilie și anunțată public, Mișcarea pentru Regat și Coroană a înaintat Parchetului General o sesizare prin care Ministerul Public este investit să efectueze cercetările necesare pentru stabilirea pe deplin a împrejurărilor concrete si a inlaturarii consecintelor decurgând din actele criminale care, după 6 martie 1945, au determinat răsturnarea ordinii constituționale a țării la data de 30 Decembrie 1947 și au determinat aservirea țării unei puteri străine și Armatei URSS de ocupatie, sub care s-a instaurat dictatura comunista in România. Acțiunea judiciară urmărește dovedirea nulității absolute a actului de instaurare a formei republicane de guvernământ, în scopul restaurarii organizării statului român modern, cu puternice rădăcini europene, ilustrat și exprimat de Monarhia constituțională, care a plasat România între cele mai prospere și civilizate țări ale lumii, statuată prin Constituția din 1923, considerată de către Convenția Națională pentru Monarhie Constituțională singura Constituție validă istoric și juridic.

În sesizare se arată că Ministerul Public nu mai este împiedicat să acționeze cu privire la consecințele criminale ale instaurării regimului comunist în România și că a dat deja curs acțiunilor care privesc crime ale acestui regim, încadrate deja prin decizii definitive drept crime împotriva umanității, demonstrînd că Justiția a decis că actele criminale și ilegale ale regimului comunist trebuie să înceteze a mai produce efecte. ”În acest context – se arată în sesizarea Mișcării pentru Regat și Coroană – se impune deschiderea unui dosar în Justiție cu privire la cercetarea actelor și faptelor comise la 30 Decembrie 1947, ca parte a atacului generalizat și sistematic asupra instituțiilor statului, împotriva drepturilor fundamentale ale omului, declanșat de structurile militare și paramilitare care au răsturnat ordinea constituțională în Regatul României și au capturat Statul Român până în Decembrie 1989 – Iunie 1990. Apreciem că sesizarea penală ar putea determina restabilirea ordinii legale și constituționale legitime, după atacurile generalizate și sistematice asupra instituțiilor democratice și a drepturilor fundamentale ale omului. Actualmente, Ministerul Public, delimitându-se de acțiunea împotriva statului de drept a Procuraturii RSR, nu ar mai putea fi împiedicat să cerceteze modalitatea criminală de răsturnare a ordinii constituționale a României la 30 decembrie 1947. Republica Populară Română s-a instaurat printr-o succesiune de acte de forță și de grava fraudare a Constituției și a legii penale, în condițiile presiunii unui regim de ocupație sovieto-comunistă, în contra voinței majorității populației, care era împotriva înlăturării Monarhiei constituționale, dar în condițiile prezenței Armatei Roșii pe teritoriul României și a reprezentanților ei comuniști în Adunarea Deputaților și Guvern, nici legalitatea și nici voința românilor nu mai contau în fața scopurilor ocupantului, de a-și legitima prin forță puterea. În consecință, pretinsa Lege nr. 363/1947 – intitulată LEGE nr.363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului Roman in Republica Populara Romana” este un fals istoric și juridic. Acest fals ar fi trebuit sa preocupe autoritățile unui stat care declara la 22 Decembrie 1989 că s-a despărțit definitiv de comunism. În realitate, se despărțise doar de ceea ce a fost denumit „clanul Ceaușescu”.

Ca urmare, Mișcarea pentru Regat și Coroană, în numele Convenției Naționale pentru Monarhie Constituțională solicită ca și efectele acestei legi, ca ale tuturor crimelor comunismului, să fie înlăturate în mod efectiv, aceasta aceasta fiind misiunea Justiției, astfel ca Parlamentul să aibă o bază de pornire în restaurarea pe deplin a statului de drept în țara noastră, reprezentat de Monarhia Constituțională.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Sesizarea a fost întocmită de avocatul Antonie Popescu și semnată de președintele și vicepreședintele Mișcării pentru Regat și Coroană, Marilena Rotaru, respectiv Marius Oprea. „Astăzi, 10 mai 2017, exprimând voința Convenției Naționale pentru Monarhie Constituțională (o coaliție largă a organizațiilor monarhiste din România), în conformitate cu hotărârea acesteia luată la...

Preluat de la EVZ