Reproducem mai jos un comentariu din Politico al lui Matthew Goodwin, profesor la Universitatea din Kent și co-autor al cărții „Brexit: Why Britain Voted to Leave European Union”.

Imediat după votul pentru Brexit de anul trecut, a existat multă confuzie în legătură cu motivele care au împins 17 milioane de oameni să bifeze căsuța „Leave”.

Răspunsul, pe care între timp l-am aflat, se rezumă la un singur cuvânt: imigrația. Cu toate acestea, de la referendum încoace, dezbaterea politică a evitat acest subiect în mod constant.

Dacă Marea Britanie continuă să se concentreze pe economie și pe viitoarele relații externe în detrimentul reformei imigrației, Brexitul va fi doar începutul unor tulburări politice majore.

Îngrijorarea privind libera circulație, imigrație și impactul său asupra țării a fost în mod evident principalul motiv din spatele Brexitului: cercetările au arătat că persoanele care s-au simțit îngrijorate în legătură cu imigrația au fost nu doar mai dispuse să minimalizeze riscurile Brexitului; ele au fost și mai dispuse să meargă la vot – și să aleagă „Leave”.

O prezentare grafică a răspunsurilor a mii de persoane care au declarat că au votat pentru Brexit și care, printr-o întrebare deschisă, au fost chestionate în iulie 2016 de ce au votat pentru ieșirea Marii Britanii din UE ilustrează răspunsul majorității zdrobitoare: imigrația.


Evident, la aceste îngrijorări privind identitatea s-au adăugat și alte nemulțumiri: un puternic sentiment că politicienii și presa nu ascultă dorințele poporului; că economia, politica și cultura britanică sunt dictate tot mai mult de Londra; și că politicienii și presa au fost prea dispuse să pună sentimentul de rătăcire socială și culturală pe seama bigotismului și ignoranței.

Dacă liderii ar fi luat în serios aceste îngrijorări, contractul social privind imigrația ar fi fost reînnoit, nu rupt.

În schimb, îngrijorările au fost iscate mai întâi de Laburiști care au decis, încă din 2004, să elimine controalele la trecerea frontierei asupra cetățenilor din UE, apoi de promisiunea nerespectată a Conservatorilor de a reduce drastic imigrația, de la „sute de mii la zeci de mii”.

Liderii politici au subestimat dramatic potențialul politicilor identitare și astfel Tony Blair și David Cameron au devenit (fără intenție) arhitecții Brexitului.

Tema imigrației i-a unit pe conservatorii înstăriți cu muncitorii calificați, care au depășit numeric muncitorii de stânga, iar această alianță, cu un impuls din partea UKIP, s-a impus la urne în favoarea Brexitului.

De ce este acest lucru important acum? Modul în care guvernul gestionează Brexitul – și eșecul de a aborda frontal problemele acre l-au provocat – ne arată că nu a învățat nimic din greșelile sale și există riscul ca întregul ciclu să se repete.

Așa cum ziaristul John Harris (de la The Guardian – n.r.) nota: „Singura ajustare care pare că se va produce după Brexit este că Londra va deveni și ceva mai puțin bogată din cauza micșorării City-ului.”

Nimic de mirare că atunci când institutul IPSO-Mori arăta recent că 85% dintre simpatizanții Laburiști și cam jumătate dintre Conservatorii care au votat pentru Brexit au sentimentul că actualul sistem continuă să îi favorizeze pe cei bogați și puternici.

Premierul Theresa May a insistat în discursul său din ianuarie 2017 că trebuie să pună capăt libertății de circulație și astfel să scoată Marea Britanie din piața unică europeană.

Loading…

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/11/grafic.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/11/grafic-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Reproducem mai jos un comentariu din Politico al lui Matthew Goodwin, profesor la Universitatea din Kent și co-autor al cărții „Brexit: Why Britain Voted to Leave European Union”. Imediat după votul pentru Brexit de anul trecut, a existat multă confuzie în legătură cu motivele care au împins 17 milioane de...

Preluat de la EVZ