Ordonanţa, semnată pe 17 aprilie de procurorul român Raluca Negulescu, dispune începerea urmăririi penale, în urma unei sesizări depuse de Veaceslav Platon.

Despre ce este vorba:


„În cursul anului 2011, între Platon şi Plahotniuc s-au purtat negocieri în legătură cu preluarea, prin persoane interpuse de ambele părţi, a unor acţiuni ale unor bănci şi societăţi comerciale înregistrate pe teritoriul RM: Victoriabank, Banca de Economii, ASITO, Victoria-Asigurări şi Alfa Engineering, negocieri care s-au concretizat cu încheierea a două tranzacţii finale: o tranzacţie principală publică (încheiată în scris la data de 02.12.2011, prin persoane interpuse, în Amsterdam) şi o altă tranzacţie secretă (care nu a fost încheiată în scris şi care a avut în vedere desemnarea persoanelor interpuse). Începând cu luna noiembrie 2013, după revocarea din funcţie a preşedintelui Victoriabank, Consiliul de administraţie al BNM a decis ca unii acţionari deţineau cota substanţială a capitalului social, fără permisiunea BNM, astfel încât faţă de acest grup de persoane au fost aplicate mai multe măsuri de suspendare a interzicerii drepturilor aferente unui acţionar, inclusiv li s-a impus obligaţia înstrăinării acţiunilor deţinute în termen de 3 luni, ceea ce s-a realizat, în sensul că s-au vândut acţiunile la bursa de valori, la o valoare mult diminuată”.

Ordonanţa este publicată integral  de jurnal.md.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Ordonanţa, semnată pe 17 aprilie de procurorul român Raluca Negulescu, dispune începerea urmăririi penale, în urma unei sesizări depuse de Veaceslav Platon.Despre ce este vorba: „În cursul anului 2011, între Platon şi Plahotniuc s-au purtat negocieri în legătură cu preluarea, prin persoane interpuse de ambele părţi, a unor acţiuni ale...

Preluat de la EVZ