Liviu Dragnea a avut un scurt discurs, azi, în fața colegilor din PSD din Camera Deputaților. La această ședință a participat și ministrul de Interne, Carmen Dan, care este senatoare.

”Știam că o să fiu o țintă. Îmi asum.”, le-a spus Dragnea deputaților PSD.

MANEVRĂ DURĂ ÎN PSD. Se cere DEMISIA LUI DRAGNEA, cu aprobarea premierului Tudose. BREAKING NEWS!

În plus, Dragnea a ridicat o interdicție impusă în partid. A anunțat că toți colegii care vor să se manifeste față de DNA așa cum s-a întâmplat azi, în fața sediului Direcției, când aproape 40 de lideri social-democrați l-au susținut, sunt liberi să o facă. ”Pot merge la DNA să își susțină colegii.”, le-ar fi spus Dragnea colegilor săi, conform Antena 3.

Luni, 13 noiembrie, va rămâne o zi de neuitat pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea. După vizita de la DNA din această dimineaţă, acestuia i s-a cerut demisia chiar din interiorul partidului pe care îl conduce.

REACŢIA DNA despre DOSARUL LUI DRAGNEA. Care sunt acuzaţiile din rechizitoriu?

Consilierul premierului Mihai Tudose, Gheorghe Piperea, este în spatele cererii istorice şi pare de greu de crezut că din funcţia pe care o are ar fi acţionat fără aprobarea prealabilă a superiorului său ierarhic, Mihai Tudose.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Liviu Dragnea a avut un scurt discurs, azi, în fața colegilor din PSD din Camera Deputaților. La această ședință a participat și ministrul de Interne, Carmen Dan, care este senatoare.”Știam că o să fiu o țintă. Îmi asum.”, le-a spus Dragnea deputaților PSD. MANEVRĂ DURĂ ÎN PSD. Se cere DEMISIA...

Preluat de la EVZ