“Punctul meu de vedere este acela de a reafirma ceea ce am spus și în trecut: până la o decizie a instanței, orice persoană care este chemată în fața instituțiilor de anchetă este nevinovată. Mai mult de atât, având în vedere precedentele numeroase din ultima vreme care arată în mod clar o încercare de răsturnare a actualei coaliții și a actualei majorități și a Guvernului prin diferite mijloace, nu am nimic de adăugat, decât rog să se ia notă de acest punct de vedere și mai departe, în funcție de evoluțiile acestui dosar, voi putea să fac și alte comentarii”, a afirmat Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

DRAGNEA RESPINGE ACUZAŢIILE DNA: „Eu zic să avem răbdare să discutăm pe probe” ÎNŢEPĂTURĂ şi pentru Guvernul Tudose

El a precizat ca în cursul zilei de luni nu a avut loc nicio întrunire a coaliției de guvernare.


Despre faptul că PNL a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, Tăriceanu a replicat că pentru ALDE acesta este “un non-subiect”.

REACŢIA DNA despre DOSARUL LUI DRAGNEA. Care sunt acuzaţiile din rechizitoriu?

“Eu cred că e o întrebare corectă pe care o puneți, dar eu, cel puțin, și colegii mei nu avem ce să discutăm pe un astfel de subiect. Este un non-subiect pentru noi. PNL trebuie să își caute majoritatea în altă parte”, a spus el.

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii Direcția Națională Anticorupție pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni referitoare la fraudare de fonduri, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a anunțat DNA. Dragnea s-a prezentat luni la DNA în acest dosar.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
'Punctul meu de vedere este acela de a reafirma ceea ce am spus și în trecut: până la o decizie a instanței, orice persoană care este chemată în fața instituțiilor de anchetă este nevinovată. Mai mult de atât, având în vedere precedentele numeroase din ultima vreme care arată în...

Preluat de la EVZ