Astfel, Dana Gîrbovan o întreabă pe Monica Macovei:

1. A avut loc o cercetare a arhivei SIPA înainte de emiterea H.G. 127 din 26 ianuarie 2006? Dacă da, cine a ordonat această cercetare, cine a efectuat-o și unde au fost publicate concluziile acesteia?

2. Între data emiterii H.G. 127/2006, 26 ianuarie 2006, și data desființării SIPA/DGPA, 30 iunie 2006, a existat o comisie care să acceseze, cerceteze, inventarieze și opiseze arhiva SIPA? Dacă da, când s-a creat această comisie și până când a activat?



3. Dacă după data desființării SIPA, 30 iunie 2006, și până la finalul mandatului de ministru, a mai activat vreo comisie care să cerceteze, inventarieze ori opiseze arhiva SIPA? Dacă da, când au fost create aceste comisii și pe ce perioadă au activat?

4. De unde știe ce conțineau notele informative din dosarele din arhiva SIPA?

5. De unde știe că SIPA culegea informații și cu ajutorul unor magistrați care erau ofițeri acoperiți? A sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la acest aspect, al existenței ofițerilor acoperiți între magistrați?

6. Pe ce își susține afirmația că în arhiva SIPA au fost documente numai începând cu 2001 și ce s-a întâmplat cu documentele dinainte de acest an?

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Astfel, Dana Gîrbovan o întreabă pe Monica Macovei:1. A avut loc o cercetare a arhivei SIPA înainte de emiterea H.G. 127 din 26 ianuarie 2006? Dacă da, cine a ordonat această cercetare, cine a efectuat-o și unde au fost publicate concluziile acesteia?2. Între data emiterii H.G. 127/2006, 26 ianuarie...

Preluat de la EVZ