Naționala României încheie un an trist, care a adus o nouă calificare ratată la Campionatul Mondial, cu un amical împotriva Olandei. Testul de verificare se va disputa, în această seară, de la ora. 21.00 (în direct la Pro TV), pe „Arena Națională”.

„Tricolorii” întâlnesc un adversar în colaps. Batavii au ratat și ei șansa de-a fi prezenți la turneul final din Rusia, după ce au stat acasă și la Euro 2016.

Dick Advocaat își încheie mandatul

După meciul cu România, „ Portocala Mecanică va rămâne fără antrenor, pentru că selecționerul Dick Advocaat nu-și va prelungi contractul cu federația. Săptămâna trecută, tot în partide de pregătire, România a învins Turcia (2-0), iar Olanda s-a impus în Scoția (1-0).


Selecționerul Cosmin Contra a declarat că vrea să încheie anul cu o victorie, împotriva unui adversar prestigios în fotbal.

„Gândul nostru este la victorie, indiferent de schimbările pe care le voi face în echipă. Olanda a fost întotdeauna o echipă puternică. Și în momentul de față, chiar dacă trece printrun moment mai greu în ceea ce privește calificările, eu cred Olanda are o generație tânără destul de bună care vine din urmă”, a spus selecționerul.

Contra a vorbit și despre posibilitatea de-a mări selecția prin naturalizarea unor fotbaliști care evoluează în Liga I și a exclus această variantă.

„Nu există un jucător mai valoros decât ce avem”

„Nu este o problemă foarte stresantă pentru mine, mă concentrez pe ce am în lot. Nu am analizat jucătorii străini care ar putea fi naturalizaţi. Din ce am văzut în cele trei meciuri pe care le-am avut până acum ca se lecționer, nu cred că există un jucător mai valoros decât ce avem noi acum”, a spus Contra. La începutul mandatului selecționerul a fost sunat de Gigi Becali, care i-a transmis că Junior Morais, fotbalist la FCSB, are cetățenie română și poate juca pentru prima reprezentativă. De asemenea, eligibil ar fi și William De Amorim, un alt jucător al „roș-albaștrilor”, dar forma lui din ultimii doi ani exclude convocarea.

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
Naționala României încheie un an trist, care a adus o nouă calificare ratată la Campionatul Mondial, cu un amical împotriva Olandei. Testul de verificare se va disputa, în această seară, de la ora. 21.00 (în direct la Pro TV), pe „Arena Națională”.„Tricolorii” întâlnesc un adversar în colaps. Batavii au...

Preluat de la EVZ