Revolta brașovenilor. Așadar astăzi, începând cu ora 11,00, la Troiţa dedicată momentului istoric 15 Noiembrie 1987, aflată lângă Spitalul Judeţean Braşov, va avea loc ceremonialul depunerii de coroane, urmat, la ora 13,00, de vernisajele expoziţiilor “Braşov 1987” – la Casa Sfatului şi “Acţiunea 1511. Revolta de la Braşov din 15 noiembrie 1987 în Arhivele Securităţii” – în Piaţa Sfatului, informează Agerpres.

Cartea “Ziua care nu se uită. Revolta braşovenilor din 15 noiembrie 1987, 2017” a lui Marius Oprea va fi lansată la ora 14,00.

Gala festivă Braşov 1987 va începe la ora 18,30, la Centrul Cultural “Reduta” şi va cuprinde un concert cu prezentarea în premieră a piesei dedicate momentului istoric Braşov 1987 – Scară lăuntrică (compozitor Octavian Nemescu/Kamerata Kronstadt, dirijor Cristian Oroşanu), după care va avea loc premiera filmului documentar “Braşov 1987. Doi ani prea devreme”, o coproducţie Muzeul judeţean de Istorie şi TVR (regizor Liviu Tofan).

Evenimentul este susţinut de Consiliul Judeţean Braşov. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii principali ai evenimentului.

Revolta braşovenilor a început în noaptea de 14 noiembrie 1987 la secţia 440 Matriţe a uzinei de autocamioane Steagu Roşu şi a continuat a doua zi cu un marş în centrul oraşului, în faţa Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român. Portretul lui Nicolae Ceauşescu a fost dat jos de pe frontispiciul clădirii şi incendiat. A urmat intervenţia brutală a trupelor de securitate, au fost arestaţi oameni. După ce iniţial se anunţase pedeapsa capitală pentru muncitorii arestaţi, sub presiunea opiniei publice internaţionale, comuniştii au revenit asupra hotărârii, deportând, în urma unui proces înscenat, 61 de muncitori şi schimbând locurile de muncă ale altor 27 de persoane din cele peste 300 arestate şi anchetate la Braşov şi Bucureşti.







Loading…

rootstireaActualitate/EsentialSocial
Revolta brașovenilor. Așadar astăzi, începând cu ora 11,00, la Troiţa dedicată momentului istoric 15 Noiembrie 1987, aflată lângă Spitalul Judeţean Braşov, va avea loc ceremonialul depunerii de coroane, urmat, la ora 13,00, de vernisajele expoziţiilor 'Braşov 1987' - la Casa Sfatului şi 'Acţiunea 1511. Revolta de la Braşov din...

Preluat de la EVZ