Aceste cărți stîrnesc lectura ca pe o patimă, violentă aproape. Există și cărți pe care le citești îndelung, încetișor, în tempo lent, alternînd clipele de lectură cu cele pansive, stînd cu cartea în mînă dar cu gîndul în altă parte. Lectura poate fi și leneșă, soporifică adesea. Există cărți care comandă exclusivitate – ea și doar ea singură! Ca și iubirea, lectura se pretează de minune unei fidelități totale. Există cărți care permit și alte cărți, în paralel. Nu se supără. În acest caz, se recunoaște că pofta pentru lectură este atît de mare încît niciodată nu e suficientă o singură carte.


În planul mai larg al culturii generale, aceasta este opțiunea corectă pentru că o singură carte înseamnă nici o carte. În plan ideologic, o singură carte e cu mult mai periculoasă decît nici o carte. Dar asta este o altă discuție. Mai mult decît cărțile care permit lectura simultană, există și cărți care te îndeamnă să nu le citești singure, ci împreună cu altele, că altfel nu se poate. Lectura, în acest caz, este o dulce și inofensivă perversitate, ca un hedonism auroral. O carte „supusă”, care te invită să guști și altele fără să o lași pe ea, urmărește plăcerea pură – estetică, desigur. Există cărți care determină o lectură ușoară, grațioasă, mătăsoasă, lină și tandră – cu ele, bucuria lecturii se consumă continuu, rînd cu rînd. Există cărți care cer o lectură încăpățînată, cărți cu care te lupți, cărți pe care le citești împotriva neplăcerii care te cuprinde de la primele pagini, iar gustul victoriei vine la final. Cu ele, bucuria lecturii este similară atingerii unui pisc. După efort și transpirație, cu răsuflarea alertă, finalul însuși este premiul și te bucuri cînd îl atingi.


Ai sentimentul că nu mulți dintre cei ce au pornit-o prin paginile cărții au ajuns la punctul final, unde te afli tu. Există lecturi obligatorii – ele sînt în general antipatice pentru că sînt obligatorii, dar au avantajul că poartă asupra capodoperelor. Marile cărți obligatorii sînt chiar mari cărți. Cînd o carte devine obligatorie moare, zic unii. Probabil cei care nu au putut scrie niciodată o carte care să devină obligatorie. Cu lecturile obligatorii, în general, mergi la sigur. Există lecturi de noapte și lecturi de zi. Am citit undeva, demult, că structura biochimică a omului este diferită în funcție de ritmul noapte- zi. Explicația este aceea că anumite glande secretă ori se opresc din secreție ziua/noaptea. Intuiția autorilor de ficțiune care vorbesc despre oameni care se schimbă cu totul noaptea este, iată, perfect confirmată biologic cu mențiunea că noi toți sîntem așa și nu doar unii, ciudați și anormali. Ei bine, dacă acum e dovedit științific că sîntem alfel noaptea decît ziua, îmi explic și de ce există cărți nocturne și cărți diurne. Sînt cărți care se adresează feței noastre „văzute” și altele pentru fața noastră „nevăzută”.

Și în acest caz, plăcerile lecturii au gusturi foarte diferite. Fără neapărată legătură cu această din urmă tipologie, există lecturi ipocrite și lecturi sincere. Lectura ipocrită stîrnește dublul din noi – ne duce pe un drum, dar din diferite motive ne convingem pe noi înșine că sîntem pe altul. Lectura sinceră este, de regulă, atît de convingătoare, încît recunoaștem ceea ce ne spune cartea dincolo de puterea noastră de a disimula.


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Aceste cărți stîrnesc lectura ca pe o patimă, violentă aproape. Există și cărți pe care le citești îndelung, încetișor, în tempo lent, alternînd clipele de lectură cu cele pansive, stînd cu cartea în mînă dar cu gîndul în altă parte. Lectura poate fi și leneșă, soporifică adesea. Există cărți...

Preluat de la EVZ