În ciuda ideii că în România o afecrea cu cărți ar fi mai degrabă falimentară, cu atât mai mult una independentă, Librăria ”La Două Bufnițe” din Timișoara a devenit într-un an de exiostență un reper și o alternativă la librăriile comerciale, abordând o rețetă nouă în acest domeniu. Cei mai importanți scriitori au ajuns, în anul care a trecut, în librărie. Oferta de carte e neobișnuită, iar cei interesați pot beneficia de consiliere în alegerea cărților potrivite.


”Bufnițele” sărbătoresc primul an de activitate alături de toți cei care iubesc lectura. Sâmbătă, 2 decembrie, librăria nu se va mai închide, ci va rămâne deschisă toată noaptea pentru cititorii pasionați.

Între orele 21,00 și 1,00 scriitori timișoreni vor citi din textele lor, iar vizitatorii vor primi cafea din partea casei: Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Daniela Rațiu, Șerban Foarță, Ildiko Gaboș-Foarță, Tudor Crețu, Bogdan Munteanu, Nicolae Strâmbeanu, Eugen Bunaru, Adrian Bodnaru, Borco Ilin și Robert Șerban.

Aniversarea continuă cu o săptămână dedicată cititorilor. Iată ce înseamnă, în acest an Săptămâna Bufnițelor:


Duminică, 3 decembrie, ora 12: Duminica poveștilor. Citesc povești cele două Bufnițe.

Luni, 4 decembrie, ora 18: scriitorul maghiar Attila Bartis vine la Timișoara

Marți, 5 decembrie, ora 18: TeenLabs la Bufnițe

Miercuri, 6 decembrie, ora 18: Copiii recomandă… sau Moș Nicolae la Bufnițe

Joi, 7 decembrie, ora 18: Lansare de carte Radu Pavel Gheo

Vineri, 8 decembrie, ora 18: Lansare de carte Adrian Bodnaru

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialCultură
În ciuda ideii că în România o afecrea cu cărți ar fi mai degrabă falimentară, cu atât mai mult una independentă, Librăria ”La Două Bufnițe” din Timișoara a devenit într-un an de exiostență un reper și o alternativă la librăriile comerciale, abordând o rețetă nouă în acest domeniu. Cei...

Preluat de la EVZ