Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben de inundații, care va intra în vigoare vineri, la ora 18.00, și va fi valabilă până duminică, la ora 10.00, pentru opt bazine hidrografice.

Bazinele hidrografice afectate sunt: Desnățui, Motru, Gilort, Olt – afluenți bazin mijlociu și inferior, Argeș – bazin superior, Ialomița, Buzӑu – bazin superior și Putna, potrivit hidrologilor.

Sunt așteptate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

Astfel, atenționarea este valabilă de vineri, la ora 18:00, până sâmbătă, la ora 14:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Desnățui (județele: Mehedinți și Dolj), Motru-bazin superior și afluenți (județele Gorj și Mehedinți), Gilort – bazin superior (județul Gorj), Olteț – bazin superior (județele Gorj și Vâlcea), afluenții Oltului aval confluență Lotru – amonte Drăgășani (județele Gorj și Vâlcea), Teslui (afluent al Oltului inferior) – județele: Dolj și Olt.

Începând de vineri, de la ora 22.00, până sâmbătă, la 10.00, Codul Galben va fi valabil pe râurile din bazinele hidrografice: afluenții de stânga ai Oltului aferenți sectorului aval s.h. Sfântu Gheorghe – amonte s.h. Sebeș Olt (județele: Harghita, Covasna, Brașov și Sibiu), râurile mici din bazinele superioare ale Argeșului și Dâmboviței (județele: Argeș și Dâmbovița), Ialomița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu, Prahova – bazin superior și afluenți (județele: Dâmbovița și Prahova), Buzӑu – bazin superior (județele: Brașov, Covasna și Buzӑu), Putna – bazin superior și afluenți (județul Vrancea).

„Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele: Dâmbovița, Prahova și Brașov”, precizează meteorologii.

https://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/12/romania-cod-galben-de-inundatii-valabil-pentru-opt-bazine-hidrografice-44688.jpghttps://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/12/romania-cod-galben-de-inundatii-valabil-pentru-opt-bazine-hidrografice-44688-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv