„Cred că au murit prea mulți tineri la revoluție că să ne mai fie frică să mai spunem ceva. Putem să ne exprimăm fie că suntem la o televiziune, fie în cadrul unui partid. Ministrul ar fi trebuit totuși să -mi dea un telefon sau să-mi solicite o întâlnire, dacă avea ceva de reproșat…Acest război PSD contra PSD nu ne ajută pe noi deloc, ci dimpotrivă le dă muniție adversarilor noștri”, spune Firea. 


Se anunță o remaniere a guvernului Tudose? Firea anunță că cei doi sunt ÎNCĂ colegi!

Sper că domnul ministru să înțeleagă că o manieră colegială și corectă de comunicare cu noi, colegii săi, ÎNCĂ colegii săi ar trebui să fie una directă, nu cu insinuări și ironii prin presă. Este cel mai urât lucru care se poate întâmpla între colegi, cel puțin” a declarat Gabriela Firea.

Știrea inițială

A fost scandal monstru în PSD. Gabriela Firea l-a acuzat pe Mihai Tudose că este acoperit al serviciilor. La această situaţie explozivă s-a ajuns în seara de Sf. Andrei, când social-democraţii au avut o ședință extrem de tensionată, care pare să fi produs falii de neacoperit în interiorul partidului, în special în relația Gabriela Firea-Mihai Tudose.



Dragnea, LUCRAT pe la SPATE. Planul PERVERS al primăriței pentru DEBARCAREA lui Dragnea din fruntea PSD. Nimeni nu s-ar fi așteptat!

Primarul General l-a acuzat, astfel, pe Tudose că vrea să preia șefia PSD, că e de partea opozanților din stradă ai PSD și chiar că e un acoperit al serviciilor, potrivit inPolitics.ro 

Ponta a expus marele motiv pentru care DRAGNEA TREBUIE SĂ-ŞI DEA DEMISIA din PSD. Puterea exemplului ignorat

”Am tăcut jumătate de an. Jumătate de an în care ați consumat timp și energie pentru a mă bloca, pentru a stopa toate proiectele comune Guvern-Primăria Capitalei. V-ați încălcat propriile promisiuni că veți sprijini proiectele Capitalei României. Noi nu vă cerem bani.

SURPRIZĂ URIAȘĂ – Dragnea, SABOTAT de ALIAȚI: „PSD şi-a propus să facă IMPLOZIE?”

Vă solicităm parteneriate legitime. Dl. Iohannis e în campanie electorală pentru prezidențiale, dv. sunteți în campanie electorală pentru preluarea PSD. Nu negați, este inutil, o știu și o simt tot mai mulți colegi. Dumneavoastră sunteți de la Brăila și nu de la Craiova, dvs. nu știți ce este statul paralel”.

DEMISII CU IZ DE SCANDAL în PSD! Informații de ultimă oră!

În momentul în care Tudose a încercat să facă o glumă pe seama unirii, Firea a replicat și mai tăios:

”Nu putem fi uniți cu cei care au ordin pe unitate, suntem civili. Și nu ne amuză cumpenele prin care trece echipa noastră”. (foto-inPolitics.ro) 

Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Cred că au murit prea mulți tineri la revoluție că să ne mai fie frică să mai spunem ceva. Putem să ne exprimăm fie că suntem la o televiziune, fie în cadrul unui partid. Ministrul ar fi trebuit totuși să -mi dea un telefon sau să-mi solicite o întâlnire,...

Preluat de la EVZ