Fiind întrebată dacă în interiorul partidului se discută despre tensiunile dintre ea și premierul Mihai Tudose, Gabriela Firea a declarat la Antena 3:


”Bineînțeles că se discută, noi am stabilit de comun acord, în CEx, după incidentele care au dus la căderea Guvernului Grindeanu, ca tot ceea ce avem de comunicat colegilor noștri să o face într-un cadru intern și statutar și să nu încercăm să creăm senzația că iar există mai multe tabere în PSD, aspect care ne dăunează. Dezbinarea în PSD nu e un lucru bun, trebuie să ne concentrăm pe programul de guvernare. Premierul e cel care a inaugurat această perioadă, în care dă replici din ce în ce mai nepotrivite spun eu colegilor de partid, începând cu faptul că le-a numit penale pe două colege de-ale noastre într-o emisiune televizată, fără a fi luată o decizie a unei instanțe în acest sens, continuând cu faptul că, la informația colegului nostru Manda că se va organiza un miting, a spus că el este din Brăila și nu din Craiova, aș adăuga eu: deci, nu-l interesează mitingurile, continuând cu afirmația că nu a citit declarația președinților celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și dl Tăriceanu, deci nu-l interesează opinia domniilor lor de ce nu participă la Parada de 1 Decembrie, culminând cu afirmațiile publice negative la adresa unei inițiative a Primăriei Capitalei, cu atitudinea arogantă la adresa primarului general, colega domniei sale. Cel care a încălcat și statutul și decizia CEx este dl prim-ministru” 

Gabriela Firea și-a exprimat părerea și în legătură cu o eventuală situație paralelă cu cea a lui Sorin Grindeanu, când vine vorba de premierul Tudose, afirmând că:



”Nu aș vrea să fac eu comparații, eu aștept o ședință de CEx sau de Birou Permament Național în care să ne spunem cu toții punctul de vedere, să se ia o decizie o dată pentru totdeauna care să fie respectată de noi toți. Faptul că astăzi un coleg de-al nostru este prim-ministru, ministru, parlamentar, primar sau președinte de Consiliu Județean nu-i dă dreptul să-și jignească colegii, să-i trateze cu suficiență, să le dea replici negative în spațiul public, să-i minimalizeze practic”.

Totodată, Gabriela Firea a dezmințit printr-un comunicat al Primăriei Capitalei zvonurile apărute în mediul online, potrivit cărora evenimente care au loc în București ar fi decise la sediul PSD și nu în cadrul PMB sau a primăriilor de sector.

„Am aflat cu surprindere ca in mediul on-line se vehiculeaza informatii potrivit carora Primaria Capitalei si primariile de sector din Bucuresti ar organiza evenimente care sunt decise la sediul PSD. Dezmintim categoric aceste zvonuri si ii asiguram pe bucuresteni ca toate hotararile care privesc viata lor se iau in Consiliul General, Consiliile locale ale celor 6 sectoare si de catre conducerile institutiilor subordonate primariilor, conduse de functionari publici. Le multumim, totodata, ministrilor si parlamentarilor PSD si ALDE care sustin in Executiv si Parlament proiecte de dezvoltare pentru Capitala Romaniei”, se arată în comunicat. 


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Fiind întrebată dacă în interiorul partidului se discută despre tensiunile dintre ea și premierul Mihai Tudose, Gabriela Firea a declarat la Antena 3: ”Bineînțeles că se discută, noi am stabilit de comun acord, în CEx, după incidentele care au dus la căderea Guvernului Grindeanu, ca tot ceea ce avem de...

Preluat de la EVZ