Elevele lui Ambros Martin au obținut o victorie lejeră la debut, 29-17, cu Paraguay, dar astăzi vor întâlni o selecționată ceva mai puternică. Prezentă la Mondial după 12 ani de pauză, Slovenia a reușit să învingă vineri favorita grupei, Franța, scor 24-23. Așadar, partida dintre România și Slovenia are loc astăzi, de la ora 15:00 (în direkt la Telekom Sport), la Trier. 


„Suntem mulţumiţi de echipa noastră. Primul meci din competiţie nu este niciodată uşor. Sunt multe aşteptări în ceea ce ne priveşte. Am câştigat, dar luăm fiecare zi şi fiecare meci pe rând.


A fost bun începutul acestei competiţii, mă bucur că fetele au tratat cu seriozitate meciul, pentru că am întâlnit un adversar cu un stil de joc dificil. Am văzut o echipă a Paraguayului care a luptat”, a declarat Ambros Martin, selecționerul României, după jocul de vineri.

Mai departe, selecționata noastră va evolua cu Spania (5 decembrie, 21,30), Angola (7 decembrie, 19,00), iar ultimul meci va fi contra vicecampioanei olimpice Franţa (8 decembrie, ora 19,00).


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialAlte sporturi
Elevele lui Ambros Martin au obținut o victorie lejeră la debut, 29-17, cu Paraguay, dar astăzi vor întâlni o selecționată ceva mai puternică. Prezentă la Mondial după 12 ani de pauză, Slovenia a reușit să învingă vineri favorita grupei, Franța, scor 24-23. Așadar, partida dintre România și Slovenia are...

Preluat de la EVZ