În staţiunile montane, vântul a bătut în rafale de peste 100 de kilometri pe oră şi a redus vizibilitatea la zero. Sute de turişti au simţit temperaturi chiar şi de minus 20 de grade Celsius. Mai mult, meteorologii anunţă că urmează fenomenul de “ploaie îngheţată”. 


În Munţii Bucegi, abia s-a putut respire, iar vântul a avut o viteză de 100 de km pe oră. Într-o jumătate de oră, a nins cât într-o zi întreagă. 


Fenomenele violente au coborât mercurul în termometre chiar şi cu 10 grade Celsius. În staţiunile montane, unde mii de turişti îşi petrec minivacanţa, s-au resimţit între minus 10 şi minus 19 grade Celsius.

Şi bucureştenii au tremurat la minus 5 grade Celsius: a fost temperatura resimţită, din cauza vântului care a lovit cu peste 60 de kilometri pe oră. Iar vremea continuă să se înrăutăţească zilele următoare. Pe timp de noapte, temperatura maximă va fi de minus 4 grade Celius. Fenomenul de “ploaie îngheţată” va marca săptămâna viitoare. 

Salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu se aventureze pe traseele montane. E risc de avalanşă în Munţii Făgăraş şi Bucegi. La Azuga, trei bucureşteni au fost salvaţi din maşina împotmolită chiar pe marginea unei prăpastii.


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialVremea
În staţiunile montane, vântul a bătut în rafale de peste 100 de kilometri pe oră şi a redus vizibilitatea la zero. Sute de turişti au simţit temperaturi chiar şi de minus 20 de grade Celsius. Mai mult, meteorologii anunţă că urmează fenomenul de 'ploaie îngheţată'.  În Munţii Bucegi, abia s-a...

Preluat de la EVZ